Pentru că fundraisingul este încă un domeniu în dezvoltare în țară, iar eu sunt la început de drum (dar dornică să înaintez pe el) am zis că cel mai bine – atât pentru mine, cât și pentru cei interesați de acest domeniu – este să strâng perspective de la oameni diverși, cu experiențe relevante în această arie.
Și am hotărât să încep cu Camelia Mateș, coordonator program DONATIE.RO – Unde binele capătă forță!, al ARC.
Pe Camelia am cunoscut-o vara trecută, în 2011, când mă alăturasem doar de câteva săptămâni programului Fundațiilor Comunitare, în cadrul primei vizite de lucru a FCIași cu FCC și ARC, la Cluj.
O persoană caldă, deschisă, care are puterea instant să te facă să te simți comfortabil în prezența ei, să îți transmită încredere și siguranță, Camelia mi-a oferit primele sfaturi și mi-a luminat pe cât posibil următorii pași în fundraising.
Și iată perspectivele ei asupra acestui domeniu frumos, provocator și interesant, fundraisingul:
Spune-ne puțin despre experiența ta în domeniul non-guvernamental.
În domeniul non-profit am ajuns pentru a face PR, dar atragerea de fonduri a fost un domeniu care m-a atras, mai ales prin perspectiva binelui pe care puteam să îl fac prin munca mea. Am lucrat ca Director de Fundraising 5 ani și am încercat în tot acest timp să învăț cât se poate de mult despre acest domeniu în continuă dezvoltare. Am învățat de la oameni din afara țării, dar mai ales de la Asociația pentru Relații Comunitare, pentru care lucrez acum.
Pentru că am vrut să ajut la dezvoltarea domeniului atragerii de resurse din România, din 2009 am început să lucrez la ARC, întâi pentru a ajuta la construirea de fundații comunitare în România, iar mai recent pentru a construi mecanisme prin care toți românii să poată dona rapid, ușor și în siguranță către organizațiile pe care doresc să le sprijine.
De ce fundraising?
Aș fi putut să rămân să fac o carieră în PR, să lucrez într-o corporație. Am tot respectul pentru oamenii care fac asta într-un mod profesionist. Am avut ocazia să colaborez cu unii dintre ei și am avut multe de învățat de la ei. Dar acest fel de a trăi și de a profesa nu e pentru mine. Mie îmi place să mă pot trezi dimineața gândindu-mă ce mai pot schimba în lume. Și știu că nu pot să schimb ceva care să revoluționeze un domeniu, dar pot, de exemplu, să îți arăt ție (sau oricărui om care dorește să ajute pe cineva sau să susțină o cauză) cum să faci lucrul acesta fără să trebuiască să îți iei liber de la serviciu, fără să te gândești că poate banii tăi nu sunt cheltuiți așa cum trebuie, fără să trebuiască să donezi întregul venit al tău pe un an.
Dincolo de asta, la fundraising îmi place că e drumul mai puțin bătătorit, că încă în România potențialul de dezvoltare este imens și că pot să spun se poate acolo unde mulți cred că nu se poate.
De curiozitate, dacă ar fi să ai posibilitatea să te întorci în timp, ai alege același drum, să lucrezi în mediul non-guvernamental, în fundraising?
Eu am credința că fiecare om trebuie să încerce din răsputeri să aibă în viață ocupația care îi place. Dacă nu mi-ar fi plăcut domeniul, l-aș fi părăsit. Încă îmi place, încă îl găsesc provocător și îmi văd în continuare locul în acest peisaj dinamic și provocator al atragerii de resurse.
Din experiența ta, cum vezi în prezent domeniul fundraisingului în România?
Domeniul atragerii de fonduri are încă multe posibilități neexplorate, multe poteci necălcate, multe provocări care trebuie soluționate. Este un domeniu spre care mi-aș dori să se îndrepte cât mai mulți tineri, pentru că are un potențial imens și satisfacții profesionale pe masură pentru cei care sunt destul de curajoși.
Și cum ai dori să fie?
Aș dori ca această activitate să se desfășoare într-un cadru legislativ mai bun, să aibă din ce în ce mai mulți donatori dornici să vadă că donația lor are impact și să aibă cât mai mulți practicieni curajoși. Mi-aș dori să îi aud și pe donatorii noștri vorbind despre bucuria de a dona, așa cum am auzit recent un donator extraordinar din Marea Britanie.
Care ar fi top 3 întrebări pe care le-ai primit cel mai des de la potențialii donatori?
Am primit întrebări care m-au bucurat, întrebări care m-au mirat și întrebări care m-au lăsat fără glas. Vă dau trei exemple, urmând a le categorisi singuri, dacă doriți.
- Ce se întamplă cu banii pe care îi donez? Ce rezultate vor produce aceștia?
- Oamenii care lucrează în organizațiile non-guvernamentale primesc salariu? Nu sunt toți voluntari?
- Dacă nu am la dispoziție o sumă mare de bani să donez, cum pot dona o sumă mică și totuși să știu că gestul meu va produce un efect?
Atitudinea este că în zona Moldovei, în Iași, spre deosebire de vestul și sudul țării, lucrurile nu merg – oamenii nu donează, sunt reticenți, nu sunt deschiși la acte filantropie și așa mai departe. Pentru că ai interacționat cu mediul de fundraising și cel filantropic atât din Vestul Europei, cât și din mai multe regiuni ale țării, tu cum vezi această atitudine – care crezi că sunt posibilitățile de dezvoltare ale fundraisingului și a filantropiei în zona noastră (Moldova/ Iași)?
Cea mai frecventă scuză pentru a nu face fundraising pe care am auzit-o este: La noi nu se poate! Am auzit-o în formula că nu se poate în România, că nu se poate în Cluj, că nu se poate în București etc. Nu neg că fiecare comunitate are particularitățile ei, preferințele și obiceiurile ei. Dar, în final, rezultatele unei campanii de fundraising bine făcute, sunt aceleași în Cluj sau în Iași. Raportat la nivelul de venit, aș putea spune că rezultatele sunt aceleași în Newcastle sau în Iași.
Dat fiind că în Moldova filantropia este la începuturi, aș spune că posibilitățile de dezvoltare sunt nelimitate. Sunt multe metode nefolosite, multe companii neabordate, mulți donatori individuali cărora nu li s-a cerut să doneze.
Care crezi că sunt greșelile uzuale pe care le fac fundraiserii?
Aș lista câteva dintre cele mai frecvente greșeli pe care le-am observat sau pe care le-am făcut chiar eu:
- greșeala de a nu cere;
- greșeala de a presupune că o anumită persoană/companie nu va dona;
- greșeala de a presupune că dacă a donat pentru o altă organizație nu va dona și pentru organizația ta;
- greșeala de a nu asculta donatorul atunci când vorbește despre el și/sau despre interesele personale sau ale companiei;
- greșeala de a nu repeta și îmbunătăți o rețetă de succes;
La aceastea se adaugă, la o mare parte din fundraiseri și de manageri de organizații, frica de a greși. La început de drum, e normal ca o parte din acțiuni să nu aibă succes. Dar, dacă îți asumi eșecurile și înveți din ele, cu siguranță rata de succes va crește.
Aproape de încheiere, dacă ar fi să dai un sfat pentru un fundraiser aflat la început de drum, care ar fi acela?
Să îi privească pe donatori ca pe niște oameni, nu ca pe niște mașini de bani, să relaționeze cu ei în și din calitatea lor de oameni care își doresc ca lumea în care trăim să fie mai bună.
Iar pentru un fundraiser cu ceva ani de experiență în spate?
Nu aș îndrăzni să dau sfaturi fundraiserilor cu ani de experiență în spate. Mai degrabă, aș asculta cu atenție ce îmi spun din experiența lor.
Mulțumesc, Camelia, pentru inspirație, sfaturi și experiențele împărtășite! Mult succes în continuare în acțiunile pe care le întreprinzi!
