Comerţul internaţional şi Internetul se influenţează reciproc în mare măsură. Internetul evoluează spre statutul de cel mai eficient mijloc de realizare a schimburilor comerciale, bucurîndu-se de o popularitate tot mai mare, în timp ce tranzacţiile comerciale reprezintă un procent semnificativ din utilizarea globală a internetului. Întrucît Internetul constituie, prin natura sa, un mijloc de comunicare internaţional, comerţul internaţional şi Internetul, ca procese, sînt legate în mod indisolubil şi se sprijină reciproc. Totuşi, aspecte precum securitatea, accesibilitatea, legalitatea, tratamentul fiscal şi fiabilitatea tranzacţiilor comerciale electronice necesită negocieri şi concertare la nivel internaţional, avînd în vedere faptul că Internetul nu cunoaşte frontiere geografice convenţionale.
(Parlamentul European, Raportul dintre comerţul internaţional şi Internet, 2008)
Avantajele Internet-ului devin din ce în ce mai cunoscute. Reduce distanţele, costurile legate de publicitate şi informare, creşte concurenţa la nivel mondial, precum şi atractivitatea preţului final al unui produs sau serviciu. Elimină obstacolele fizice datorate spaţiului limitat de depozitare, reţelelor de distribuţie tradiţionale ori frontierelor geografice.
În acelaşi timp, permite reducerea costurilor de intrare în lanţul comercial şi depăşirea barierelor juridice, tehnice şi instituţionale care stau în calea circulaţiei bunurilor şi a serviciilor. Firmele pot să-şi înfiinţeze propriile puncte de vînzare pe Internet cu uşurinţă şi costuri scăzute, îmbunătăţindu-şi competitivitatea şi maximizîndu-şi rata de penetrare a pieţelor tradiţionale.
Pentru consumatori, principalele avantaje decurg din faptul că au la dispoziţie o mare varietate de opţiuni în ceea ce priveşte produsele şi serviciile, preţuri competitive şi asigură subzistenţa la costuri mai mici.
În plan comunitar, mişcarea liberă de capital şi libertatea serviciilor financiare, asociate cu oportunităţile oferite de tehnologia informaţiei, influenţează competiţia economică a UE şi fac mai dificilă aplicarea politicilor fiscale naţionale. Contractele bilaterale între statele membre nu mai sînt suficiente pentru a asigura coordonarea între sistemele de impozitare.
Se apreciază, cu justificat temei, că doar o abordare conjugată la nivelul UE şi implementată la nivel larg poate fi eficientă. Obiectivul fundamental vizat este de a permite mişcarea liberă de capital, evitîndu-se, pe cît posibil, frauda şi evaziunea fiscală.
Comisia Europeană a iniţiat demersuri concrete în această direcţie încă din 1999, impunînd necesitatea unui progres în planul coordonării impozitelor pentru îndepărtarea disensiunilor privind taxarea produselor la graniţă.
În mod cert, dezvoltarea comerţului electronic – piaţa pe Internet – este o provocare pentru sistemele de impozitare actuale. Afacerile on line trebuie să se supună aceloraşi reguli de impozitare, ca şi tranzacţiile obişnuite, pentru a nu deregla competiţia, dar regulile de impozitare nu trebuie să perturbe derularea afacerilor de pe Internet.
Asemenea probleme au făcut obiect de puternice dezbateri în cadrul Organizaţiei Comerţului Internaţional (WTO) şi Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD). Documentele Comisiei Europene cer ca activitatea de comerţ pe Internet să fie impozitată neutru, raportat la comerţul tradiţional, TVA-ul aplicîndu-se la locul consumului iar transmisia electronică impozitîndu-se ca o prestare de servicii.
Autorităţile europene care se ocupă de impozitare folosesc deja o nouă tehnologie pentru a-şi îmbunătăţi propria eficienţă şi relaţia cu contribuabilii. Este notabil faptul că s-au făcut progrese remarcabile în planul declarării “on line”. Aceasta presupune stabilirea unor reguli unice pentru facturarea electronică şi acordarea dreptului subiecţilor în cauză de a accesa bazele de date oficiale.
În orice caz, în cadrul comerţului pe Internet, TVA-ul vizează “locul consumului” (principiul destinaţiei), dar se recurge adesea şi la unele adaptări. În esenţă, trebuie reţinut că autorităţile intenţioneză să extindă la maximum posibil facturarea şi declaraţiile specifice, spre a impune respectarea unei discipline de fier în privinţa taxării a ceea ce numim în prezent “afaceri electronice”.
