Primaria Suceava achizitioneaza masini electrice cu bani elvetieni

masini-electrice.jpg

Primaria Suceava ar putea achizitiona 18 autovehicule si utilaje electrice printr-un proiect finantat din fonduri elvetiene, a declarat primarul Ion Lungu. El a spus ca valoarea proiectului este de 2,34 de milioane de euro, iar masinile ar urma sa deserveasca Administratia Pietelor, Directia Domeniului Public si Directia de Asistenta Sociala. Prizele pentru alimentarea vehiculelor electrice vor fi instalate in parcarile subterane din centru, dar si in alte parcari din oras.

Potrivit lui Lungu, primaria vrea sa achizitioneze autobuze electrice pentru societatea de transport public local (TPL), in baza unui proiect care sa fie finantat din fonduri europene in perioada 2014 – 2020.

Lungu a precizat ca prin programul de cooperare romano-elvetian, unde partea elvetiana aloca municipiului finantare de aproximativ noua milioane de euro, au fost propuse trei proiecte, unul privind continuarea modernizarii sistemului de iluminat public, un altul ce prevede amenajarea unui sistem de incalzire a bazarului din municipiu, folosind surse alternative de energie, iar al treilea de reabilitare termica a sediului primariei.

El a explicat ca s-a renuntat la proiectul de reabilitare termica a cladirii primariei, deoarece nu este eligibil, cladirea nefiind in totalitate in proprietatea municipalitatii, trei etaje fiind ale CJ Suceava. Astfel, a fost propus un alt proiect, in valoare de 2,341 milioane de euro, ce presupune achizitionarea unui numar de 18 autovehicule electrice pentru primarie, de la masini de maturat pana la masina de intretinut gheata patinoarului artificial, dar si infiintarea unui numar de 30 de puncte de incarcare pentru autovehiculele electrice.

Municipalitatea suceveana a semnat in 2012 acordul de finantare pentru accesarea de fonduri elvetiene, fiind una dintre cele patru municipalitati din tara care au fost selectate pentru a beneficia de finantare prin masura „Mediu si infrastructura” din programul de cooperare romano-elvetian ce are mai multe componente, cum ar fi reabilitarea termica a cladirilor, termoficare, furnizare de energie, iluminat public, transport public sau planificare urbana.

Sursa: Administratie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top