Erasmus Mundus 2009-2013: Actiunea I „Programe comune”

Obiectivele programului

Obiectivele generale ale programului sunt:
– promovarea invatamantului superior european;
– imbunatatirea si sporirea perspectivelor profesionale ale studentilor;
– promovarea intelegerii interculturale prin cooperarea cu tarile terte, in conformitate cu obiectivele politicii externe ale UE.

Actiunea 1 „Programele comune Erasmus Mundus” vizeaza sprijinirea cooperarii dintre institutiile de invatamant superior si cadrele universitare din Europa si din tarile terte, in vederea crearii unor poli de excelenta si asigurarii de resurse umane cu inalta pregatire.

Solicitanti eligibili

Programul se adreseaza institutiilor de invatamant superior din Uniunea Europeana.

Activitati eligibile

Actiunea 1 „Programele comune Erasmus Mundus” este formata din doua subactiuni:
Actiunea 1A: Cursuri de masterat Erasmus Mundus (CMEM);
Actiunea 1B: Doctorate comune Erasmus Mundus (DCEM).

Scopul acestor subactiuni este sprijinirea programelor postuniversitare de inalta calitate academica, realizate in comun de consortii formate din universitati europene si, daca este cazul, din universitati din tari terte si care ar putea contribui la vizibilitatea si atractivitatea sporita a sectorului invatamantului superior european.

Astfel de programe comune trebuie sa includa mobilitatea intre universitatile din cadrul consortiilor si sa duca la acordarea de diplome comune recunoscute, duble sau multiple.

Conditii de finantare
Prezenta cerere de propuneri nu are un impact bugetar direct in 2010. Se urmareste selectarea:
– pentru actiunea 1A (CMEC): 15 cereri noi si pana la 21 de cereri de reinnoire;
– pentru actiunea 1B (DCEM): 12 cereri noi.

Pentru fiecare dintre cererile selectate, in vara anului 2010 se va realiza cate un acord-cadru de parteneriat pe cinci ani (ACP). Aceste acorduri-cadru de parteneriat vor permite realizarea unor acorduri anuale de subventionare specifice incepand cu anul universitar 2011-2012, care vor include, pe de o parte, un sprijin financiar pentru consortiile care pun in aplicare programele comune si, pe de alta parte, un numar de burse individuale, stabilite anual, pentru studentii europeni si din tarile terte, pentru candidatii doctoranzi si pentru oameni de stiinta.

Termene limita

Termenul de depunere pentru actiunea 1A – Cursurile de masterat Erasmus Mundus (CMEM) si actiunea 1B – Doctoratele comune Erasmus Mundus (DCEM) este 30 aprilie 2010.

Pentru aceasta cerere de propuneri, candidatii trebuie sa depuna cererea utilizand un formular electronic disponibil din februarie 2010. In plus un exemplar tiparit al cererii complete trebuie trimis prin posta la urmatoarea adresa:

Agentia Executiva pentru Educatie, Audiovizual si Cultura
Cererea de propuneri EACEA/29/09 – actiunea 1
in atentia domnului Joachim Fronia
BOUR 02/29
Avenue du Bourget 1
1040 Bruxelles/Brussel
BELGIQUE/BELGIË

Finantator: Uniunea Europeana
Sursa: Europa.eu
Informatii suplimentare
Folositi instrumentele urmatoare pentru a obtine detalii complete despre acest program de finantare
Nu exista nici un instrument.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top