Programul Educație și Ocupare (PEO): 93 milioane euro pentru dezvoltarea competențelor digitale

mipe-logo.jpg

Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare (PEO) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene publică Ghidul Solicitantului  „Competențe digitale pentru piața muncii”.

Prezentele apeluri vizează programe de formare in vederea dobândirii de competențe digitale, structurate pe niveluri, bazate pe o evaluare inițială individuală.

Alocarea financiară a apelurilor de proiecte este de 93.198.530,00 euro din care:

  • pentru regiunile mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru), suma totală disponibilă este de 83.823.530,00 euro, din care contribuția UE este de 71.250.000,00 euro (85%), iar contribuția națională de 12.573.530,00 euro (15%);
  • pentru regiunea dezvoltată (București-Ilfov), suma totală disponibilă este de 9.375.000,00 euro, din care contribuția UE este de 3.750.000,00 euro (40%), iar contribuția națională este de 5.625.000,00 euro (60%).

Pot depune proiecte furnizorii de cursuri de formare profesională continuă, publici și privați.

Se finanțează dezvoltarea competențelor digitale conform cerințelor pieței muncii și certificarea acestor competențe pe baza unei evaluări individuale.

Grupul țintă vizat este format din persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 64 ani, care dețin calitatea de angajați cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial), inclusiv persoane care ocupă poziții de management, ce provin din întreprinderi publice și private.

Proiectele pot fi depuse în perioada 28 mai – 23 august 2024.

Apelurile de proiecte sunt de tip competitiv.

Cererea de finanțare se depune exclusiv prin intermediul aplicației MySMIS2021/SMIS2021+ prin completarea și transmiterea acesteia online.

Activităţi eligibile:

  • Activitatea 0 – Realizarea analizei de nevoi inițiale in vederea identificării necesarului de formare profesională din perspectiva nevoilor pieței muncii (activitate obligatorie)
  • Activitatea 1 – Evaluarea inițiala a competențelor digitale ale grupului ținta la intrarea în operațiune – activitate relevantă si obligatorie
  • Activitatea 2 – Furnizarea de programe de formare profesionala în vederea dobândirii de competențe digitale – activitate relevantă și obligatorie

Ghidul Solicitantului poate fi consultat aici: mfe.gov.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top