Proiecte desinate investițiilor în spitale, învățământ sau reamenajarea spațiilor urbane, finanțate prin Programul Operațional Regional

dosare.jpg

Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, a semnat, ieri, 13 mai, 24 contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, destinate unităților administrativ-teritoriale (UAT), instituțiilor publice și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM).

19 dintre acestea se adresează UAT-urilor și instituțiilor publice, în timp ce alte 5 sunt destinate sectorului IMM.

”Guvernul și MLPDA lucrează la un plan de măsuri economice şi sociale, care să cuprindă mai multe categorii de intervenții. În prim-planul reconstrucției economice vor fi investițiile publice, fie că discutăm despre obiective de infrastructură de transport, de infrastructură energetică, de infrastructură în domeniul sănătății, educației, în domeniul comunicațiilor ori în agricultură. În acest sens, MLPDA susține aceste investiții prin toate proiectele pe care le semnăm zilnic, în cadrul ministerului, pe programe de investiții destinate unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice, dar și sectorului IMM, cu bani de la buget sau din fonduri europene”, a declarat ministrul Ion Ștefan.

Astfel, contractele semnate sunt implementate de:

  1. Parteneriatul dintre județul Iași și Institutul Regional de Oncologie Iași, pentru creșterea calității serviciilor medicale de specialitate prin extindere, modernizare și dotare ambulatoriu integrat în incinta I.R.O. – 755.855,53 lei;
  2. Inspectoratul Județean de Poliție Gorj, pentru îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii sediului Poliției municipiului Târgu Jiu – 1184.580,84 lei;
  3. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți, pentru reabilitarea termică și energetică a Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu-Severin – 5.311.690,34 lei;
  4. UAT Aiud, județul Alba, pentru reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public în oraș – 075.847,49 lei;
  5. UAT Buftea, județul Ilfov, pentru modernizarea, extinderea și eficientizarea energetico-funcțională a sistemului de iluminat stradal al orașului (SISOB) – 409.402,88 lei;
  6. UAT Iași, județul Iași, pentru sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor – 2226.523,64 lei;
  7. UAT Novaci, județul Gorj, pentru construire Centru de Tineret, amenajare loc de joacă și pasaj pietonal în satul Pociovaliștea – 649.930,05 lei;
  8. UAT Reșița, județul Caraș-Severin, pentru modernizarea sistemului de iluminat public aferent parcurilor și arterelor principale – 395.339,27 lei;
  9. UAT Pucioasa, județul Dâmbovița, pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Bibliotecii orășenești și extinderea sistemului de supraveghere video – 3.186.473,30 lei;
  10. UAT Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, pentru înființarea Centrului cultural pentru tineret în cadrul clădirii existente a bibliotecii, prin schimbarea funcțiunii acesteia, modernizarea și dotarea Centrului cultural de tineret și îmbunătățirea spațiilor publice adiacente – 752.571,40 lei;
  11. UAT Călărași, județul Călărași, pentru reducerea emisiilor de CO2 în zona urbană, prin construirea unui terminal intermodal de transport în zona de vest (Siderca) – 3.631.539,02 lei;
  12. UAT Tg. Mureș, județul Mureș, pentru un sistem de management al traficului – 31.228.289,29 lei;
  13. UAT Cluj-Napoca, județul Cluj, pentru revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului, modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și de ciclism pe malurile râului, zona 1 – Lunca Someșului Mic – 696.371,14 lei;
  14. UAT Craiova, județul Dolj, pentru înnoirea parcului de vehicule de transport public urban–achiziția de 30 de autobuze noi (faza 1) – 92.478.840,14 lei;
  15. UAT Baia Mare, județul Maramureș, pentru reabilitarea spațiilor verzi degradate și realizarea infrastructurii de agrement în zona „Malurile Râului Sasar” – 257.323,64 lei;
  16. UAT Curtea de Argeș, județul Argeș, pentru dezvoltarea transportului public – 028.577,51 lei;
  17. UAT Tg. Jiu, județul Gorj, pentru creșterea fluidității rutiere, îmbunătățirea siguranței cetățeanului și realizarea dispeceratului informatic integrat – 38.125.304,62 lei;
  18. UAT Dej, județul Cluj, pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, în vederea creșterii gradului de participare la învățământul profesional și tehnic -10.974.304,91 lei;
  19. UAT Tg. Lăpuș, județul Maramureș, pentru construirea unei grădinițe cu program normal în localitatea Răzoare – 1,707,063.76 lei.

Contractele de finanțare pentru IMM vizează:

  • dezvoltarea activității și creșterea competitivității societății Mega Edil Logistics SRL, prin achiziția de utilaje de construcții – 815.015,13 lei;
  • creșterea competitivității și dezvoltarea activității la SC ITARO SRL – 847.955,83 lei;
  • analiză și diagnostic de mare precizie pentru motoare și automobile AUTOVIL TRADING S.R.L. – 1.449.368,25 lei;
  • dezvoltarea durabilă a firmei SC CPE AGRICULTOR SRL – 1.478.119,88 lei;
  • modernizarea producției de mobilier din metal, prin achiziționarea de utilaje performante SC GMG CONSTRUCTII SRL – 973.360,70 lei.

Sursa: MLPDA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top