Proiectele PNDR implementate de GAL Zona Satmarului contribuie la dezvoltarea comunităților locale

agricultura.jpg

Teodora Gabriela Gheniu, Secretar de Stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a efectuat recent o vizită la beneficiarii investiţiilor finanţate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală și implementate de Grupul de Acţiune Locală (GAL) Zona Satmarului, pentru a cunoaște bunele practici ale acestora, problemele cu care se confruntă în privinţa realizării și termenele de finalizare.

Prin câștigarea unui nou proiect cu finanțare europeană, GAL Zona Sătmarului continuă implementarea programului LEADER, extinzându-și parteneriatul la 112 membri ce provin din mediul public, privat şi civil. Proiectele accesate şi implementate vizează valorificarea resurselor naturale, a avantajului poziției geografice precum și dezvoltarea unui mediu economic competitiv și viabil la nivel local, prin susținerea fermierilor, a dezvoltării şi modernizării exploataţiilor agricole și prin încurajarea instalării tinerilor fermieri, adresându-se totodată şi grupurilor de producători, asociațiilor sau parteneriatelor.

Unul din proiectele vizitate, „Casa zâmbetelor”, a pornit de la analiza situaţiei reale a comunității rurale și din necesitatea sprijinirii și acordării unor servicii sociale persoanelor cu dizabilităţi şi a vârstnicilor.

Un alt proiect la care a fost prezentă Teodora Gabriela Gheniu, „Înfiinţarea culturii de afin în sistem ecologic”, a fost dezvoltat prin accesarea submăsurii 4.1 – Investiții în exploatații agricole din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, cu scopul finanţării unui depozit frigorific și are o contribuție pentru beneficiul comunității locale, prin angajarea de forță de muncă și valorificarea resurselor zonei.

În încheierea vizitei sale, secretarul de stat Gheniu a apreciat că GAL zona Satmarului implementează cu succes programul LEADER în folosul colectivității locale şi pentru dezvoltarea durabilă a zonei, prin valorificarea resurselor locale, întocmirea de strategii coerente axate pe problemele identificate, colaborare la nivel național, sau internațional, în perspectivă, pentru schimb şi transfer constructiv de cunoștințe.

Sursa: MADR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top