Raspunsuri la petitiile beneficiarilor despre problemele cu fonduri europene

ADR_Muntenia.jpg

Raspunzand semnalelor societatii civile, Ministerul pentru Consultare Publica si Dialog Civic (MCPDC) a organizat o intalnire intre ONG si conducerea Ministerului Fondurilor Europene (MFE) si cea a Ministerului Finantelor Publice (MFP). Temele abordate in cadrul discutiei s-au axat pe:
1) contractele aferente proiectelor cu finantare 2014-2020 din care, spre deosebire de cele aferente 2007-2013, au fost scoase termenele limita de efectuare a platilor catre beneficiari/a fost schimbat sistemul de plata;
2) situatia debitorilor – ONG la bugetul de stat/bugetul asigurarilor sociale de stat, din motive imputabile AM.

In ultimul moment, Secretarul General al Ministerului Finantelor Publice (MFP) care trebuia sa ajunga la discutii nu a mai putut participa – avand in vedere volumul de activitati sporit cu privire la rectificarea bugetara, urmand a se organiza o intalnire la MFP, chiar in cursul acestei saptamani.

Liderii ONGurilor prezenti la intalnire reprezentau un numar mult mai mare de asociatii si fundatii reunite intr-un demers comun prin care, prin nenumarate adrese trimise incepand cu sfarsitul anului 2014 pana in prezent, cereau raspunsuri asumate din partea institutiilor statului pe marginea celor doua aspecte mentionate. Cel mai recent astfel de memoriu a fost depus si la MCPDC, Ministerul implicandu-se in medierea intalnirii de lucru cu semnatarii apelului. O minuta a discutiilor va retine principalele aspecte discutate, urmand a fi verificata de cei prezenti – cei interesati o pot solicita. Intre Ministrul pentru Consultare Publica si Dialog Civic Violeta Alexandru si Ministrii Fondurilor Europene si ai Finantelor Publice au avut loc discutii premergatoare initiativei MCPDC de organizare a acestei intalniri de lucru.

In cadrul discutiilor de lucru, Secretarul de Stat de la Ministerul Fondurilor Europene Dan Barna a precizat faptul ca: „Vom modifica zilele urmatoare forma contractelor aferente proiectelor din noul exercitiu financiar al UE 2014-2020 propuse in consultare publica in sensul stabilirii unui termen maximal de 20 de zile pentru evaluarea documentatiei si, dupa aceasta verificare a unui termen de 3 zile pentru efectuarea platilor,  ne gandim – urmand sa luam o decizie finala legata de numarul acestor zile, pana la care AM-urile sa faca platile, dupa finalizarea verificarilor corespunzatoare”. Totodata Secretarul de Stat MFE le-a precizat interlocutorilor de la discutii ca zilele urmatoare MFE, care a receptionat mesajele societatii civile, va face un anunt public in acest sens.

Cu privire la scutirea de datorii, in cadrul actualului exercitiu financiar 2007-2013, a beneficiarilor de fonduri europene din cauze imputabile institutiilor publice, discutiile au mare nevoie de asumare unei decizii in echipa MFP (asumare pe care reprezentantii MFP au explicat ca o vor face in baza unui punct de vedere tehnic asteptat de la MFE), decizie pe care echipa Ministerului Finantelor este dispusa sa si-o asume in perioada imediat urmatoare in stransa consultare cu beneficiarii. Pentru ca au circulat mai multe puncte de vedere in spatiul public din 2014 pana in prezent (inclusiv de modificare a OUG 50/2013 si nu numai) si pentru a actualiza informatiile atat la nivelul partii guvernamentale cat si a celei neguvernamentale, s-a decis, dupa audierea tuturor opiniilor/analizarea tuturor aspectelor legale relevante  ca MCPDC sa organizeze chiar in cursul acestei saptamani o discutie lamuritoare, la sediul MFP.

La intalnire au participat din partea Ministerului pentru Consultare publica si Dialog Civic Violeta Alexandru, Ministru, Raluca Popovici, Directorul de Cabinet al ministrului, si Raluca Simbotin, Consilier personal al ministrului, din partea Ministerului Fondurilor Europene Dan Barna, Secretar de Stat, Andrei Franceschi Popescu, Consilier al Ministrului, Florin Diaconescu, Consilier Superior, Marius Irindea, Director Management Financiar, iar din partea Ministerului Finantelor Public Oana Iacob, Director General Adj. DGLCFRV.

Sursa: dialogcivic.gov.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top