Razboi in Iran?

Daca, cum e si cel mai probabil, iranienii raspund, razboiul se poate extinde si atrage fortele americane intr-o ecuatie foarte complicata. Cred ca americanii stiu asta si de aceea tot incearca miscari destabilizatoare din interior.

Oare urmeaza un razboi in Iran, asa cum ne anunta ritos reinviatul Fidel Castro? Unii jurnalisti acreditati in Iran au inceput sa se mute in orase mai sigure, cum sunt Dubai sau Beiruth. Iranienii au incercat sa minimalizeze atentatul nereusit asupra presedintelui Ahmadinedjad, dar parca tensiunea e mai mare ca oricind. In mod evident, relatarile din interior sunt „anesteziate”.

Potrivit lor, guvernul s-ar bucura de un sprijin larg din partea populatiei pentru obtinerea energiei nucleare. Opozitia nu are o conducere reala, iar suporterii sai au scopuri extrem de divergente.

Cert este ca actualii conducatori au tradat chiar idealurile Revolutiei de la 1979. Stau marturie marturiile multor clerici credibili, in special ale celor de la Qom, oras sfint al Islamului. Multi protestatari doresc o „democratie islamica adevarata”. O suntagma extrem de ambigua, pe care probabil fiecare o intelege altfel, ca si pe cea de „miscare verde”, sub egida careia s-au desfasurat protestele de strada din 2009. Ele sunt ca niste vase goale ce asteapta sa fie umplute cu visurile iranienilor. Oricum pronosticurile privind succesul acestor demersuri sunt extrem de rezervate.

Eu cred ca deja S.U.A sunt o hiperputere „supraextinsa”, dupa aventurile din Irak, Afganistan, Coreea s.a. si ma indoiesc ca actuala administratie va declansa un razboi impotriva Iranului. Poate fi vorba cel mult de „lovituri chirurgicale” aplicate de aviatie, in primul rind de cea israeliana, pentru distrugerea siturilor nucleare. Dar daca, cum e si cel mai probabil, iranienii raspund, razboiul se poate extinde si atrage fortele americane intr-o ecuatie foarte complicata. Cred ca americanii stiu asta si de aceea tot incearca miscari destabilizatoare din interior.

Iranul e o tara mare, cu potential si prieteni importanti (Rusia, China). E greu de invins si poate atrage America intr-o spirala nefasta. E o tara bine delimitata si protejata natural, cu o civilizatie straveche fascinanta si cu o religie – islamul siit – extrem de mobilizatoare.  Peste 22 de milioane de iranieni folosesc Internetul si urmaresc emisiunile TV prin satelit. In disperare de cauza, autoritatile au cumparat tehnologii Nokia si Siemens pentru a cenzura si controla Internetul, initiind un veritabil „Jihad virtual”, in care-i ajuta mult si chinezii.

Astfel, specialistii guvernamentali au atacat cu succes site-urile opozitiei, in primul rind al liderului Mir Hussein Musavi, influenteaza chat-room-urile si au deschis zece mii de bloguri destinate propagandei guvernamentale. In economie, sectorul privat este complet distrus, educatia restrictionata, spectacolele publice cenzurate sau interzise, publicatiile cenzurate, calatoriile restrictionate drastic, miliarde de dolari dirijate in banci straine etc. Avem imaginea unei dictaturi in toata regula. In campania electorala, Ahmadinedjad trambita peste tot ca „e dreptul sacru al poporului iranian de a detine energia nucleara”. Dar, pina acolo, exista multe alte drepturi cu adevarat sacre care ii sunt interzise poporului iranian.

sunt semne, insa, ca dictatura se apropie de sfarsit. Atmosfera e una de „fin de siecle”. Obama si Netanyahu par intelesi, iar timpul pare sa nu mai aiba rabdare. In doi-trei ani, Iranul poate avea arma atomica, ceea ce ar schimba total fragilul echilibru regional. Strategia militara incepe acolo unde se sfirseste politica. Or, de discutat nu mai sunt prea multe. Pozitiile par ireconciliabile. Unii analisti sustin ca aceste razboaie ale Americii cu lumea araba vor dura o suta de ani. Eu nu sunt asa pesimist. Desi strategia SUA nu e de a incheia un razboi, ci mai curind de a crea o bulversare regionala partilor, care sa le tina ocupate o vreme. sunt numeroase exemple in acest sens.

Statele Unite sunt o natiune tinara si razboinica. Din existenta lor, s-au aflat cam 10% in razboi. Dar in secolul al XX-lea procentul a crescut la 15%, in ultima jumatate de veac a crescut la 22%, pentru ca, de cind am intrat in secolul al XXI-lea, americanii sa se gaseasca tot timpul in razboi. Razboaiele ocupa un loc central in experienta americana, iar frecventa lor creste in mod continuu. Razboiul face parte din cultura americana si are radacini adinci in geopolitica americana. America s-a nascut din razboi si continua sa lupte… mai mult din teama, dar pentru a se apara cucereste. La fel s-a intimplat cu Roma antica. Stategia militara a unei natiuni e inscrisa adinc in ADN-ul natiunii respective, devine o realitate aproape inconstienta. Politicienii si generalii actioneaza, de la un punct incolo, mai mult din instinct. Daca, de pilda, Roosevelt nu ar mai fi candidat a treia oara in 1940, strategia americana ar fi fost alta? Nu cred.

Acum, intrebarea e cum va reactiona China in cazul unui atac, stiut fiind faptul ca orice adversar al Occidentului devine automat un prieten al Chinei, care si-a sporit astfel foarte mult influenta. In plus, mare parte din petrolul importat provine din Iran, iar un atac sau o blocada impusa acestuia ar afecta interesele strategice ale Chinei. Desigur, nici Rusiei nu i-ar conveni ca Statele Unite sa se apropie atit de mult de granitele sale, iar lumea araba, in special siitii din Liban, Irak sau Arabia Saudita, ar lua foc. Miscari ca Hezbolah sau Hamas ar reincepe sa atace Israelul, ca sa nu mai vorbim de riposta iraniana. Si toate acestea in conditiile in care Pakistanul e aproape de dezmembrare, iar in Afganistan armata americana are tot mai mult de furca cu militiile talibane.

Deci contextul regional este foarte labil, impropriu unei interventii militare, mai ales terestre. O blocada economica drastica, insotita, eventual, de atacuri precise din aer si din Golf ar putea fi mult mai eficace. Oricum, cum spunea Winston Churchill, „americanii fac intotdeauna ceea ce trebuie, dupa ce incearca toate celelalte variante posibile”. Asadar, sa asteptam cu incredere.