Istoria nu e reductibila la un singur parametru, dar cred ca religiile vor juca in viitorul apropiat un rol determinant, spre bine sau spre rau. Liberul nostru arbitru va decide.
Capitalismul este un produs al iudeo-crestinismului protestant, acceptand ideea weberiana ca factorul religios e un determinant important al economicului. De aceea, el nu este inteles nici astazi pe paminturile Islamului, in Africa, in China, in Rusia si chiar in toleranta Indie. Ei bine, sunt semne ca actuala forma de capitalism occidental si-a inceput declinul, dupa ce a incercat sa se impuna intregii omeniri si tocmai cand credea ca a reusit. Emerg alte forme, mai putin speculative. Incepe sa se impuna „modul de productie asiatic”, fara nici o legatura cu sensul atribuit de Marx acestei expresii. Astfel, PIB-ul Chinei il va depasi pe al S.U.A. undeva intre 2014 si 2050, functie de modelul considerat.
O explozie a religiilor, de toate felurile si sub toate formele, traverseaza planeta, putand deveni fie o sursa de haos, fie una de pace. Crestinismul este alungat din Europa. In 2050, nici o mare tara crestina nu va fi europeana. In Franta, de pilda, doar 4,5 % mai sunt crestini pacticanti, mai putin decit musulmani, iar seminariile sunt goale. Emanuel Todd ne atentioneaza insa: „Eliberati de iluzii, oamenii ar trebui sa se simta mai bine. Dar istoria concreta a ateismului ne spune altceva decit justificarea sa logica: departe de a conduce la o bunastare, emergenta unei lumi fara Dumnezeu conduce la anxietate, la sentimentul unei lipse. Lumea mentala a fiintelor umane nu este lumea fizica a stiintelor pozitive”.
Tocmai absenta credintei crestine a dus la sfirsitul multor idealuri politice si la instalarea viguroasa, in ultimii 30 de ani, a hipercapitalismului, adica a unei forme de capitalism privata de etica crestina, capabila sa ordoneze bunastarea comunitatilor. Or, criza releva tocmai acest neant. Acest vid spiritual ne pune intr-o pozitie dificila pentru a dialoga cu religia ce progreseaza cu cea mai mare viteza: islamul. Aceasta duce la islamofobie si la refularea mostenirii crestine si a valorilor sale fondatoare, laicizate si intrate in impas. Or, nu poti dialoga cu adevarat decit atunci cand stii cine esti.
Procesul marcant al secularizarii a dus la „dezincintarea lumii” (Marcel Gauchet) si la disparitia din multe locuri a religiilor traditionale. Lumea actuala este furibunda din punct de vedere religios, ceea ce este, desigur, incorect politic. Spiritul luminilor a orbit atat de multi intelectuali si lideri de opinie in Occident, incit ori au ajuns sa ignore fenomenul religios, ori sa-l perceapa ca pe o amenintare, ca pe un pericol, iar nu ca pe un vector al unei atat de necesare remoralizari a economiei si a societatii.
Dupa musulmani, cresterea cea mai importanta o are Biserica protestanta, mai ales cea penticostala, in special in Africa, America Latina si Europa de Est. De asemenea, China cunoaste o veritabila explozie religioasa, odata cu slabirea constringerilor comuniste. Aici budistii ar reprezenta circa 30% din populatie, restul fiind doisti, confucianisti, islamisti, crestini s.a. Statul chinez incearca sa utilizeze religia pentru a-si imbunatati politica sociala si a evita pierderile mari de avutie. In fostele state comuniste, inclusiv Romania, in general bisericile sunt pline, mai putin in Estonia si in Cehia, religia facand parte din identitatea nationala a respectivelor state.
Asistam insa si la o invazie a unor formule religioase noi, identitare, adaptate unor populatii aflate in pierdere de repere etnice sau spirituale, celor uitati prin mahalalele globalizarii si ale marilor orase. Noile religii se dovedesc aici mult mai eficace decit cele traditionale. In toata lumea sunt doar 2,35% atei. Putem spune deci ca asistam la o „reincintare” a lumii. Aceste noi religii sunt deteritorizate, foarte mobile si articulate in retele specifice. Marii cistigatori ai globalizarii religiilor nu sunt curentele religioase seculare, ci formulele noi, putin traditionale, nascute insa din mutatii recente ale religiilor traditionale, Aceste noi forme religioase s-au adaptat structurilor globalizarii, furnizind raspunsuri gen marketing, perfect adaptate la cererea unui religios identitar, personalizate, testabile, furnizind repere morale simple intr-un melting pot al eticilor. Forta neoreligiilor (evangheliste, islam fundamentaliste s.a.) consta in a fi stiut sa se adapteze la cererea unei piate a religiilor si de a se fi constituit in retele mondiale.
In Europa, chestiunea islamului si a integrarii sale in democratie pune mari probleme. sunt deja circa 18 milioane de musulmani in U.E., iar in 2020 vor reprezenta 10% din populatie, fara aderarea Turciei. Aproape un sfert din populatia unor orase ca Marsilia, Rotherdam, Malmo, Bruxelles sau Birmingham este musulmana. Ei nu concep separarea religiei de stat, se inmultesc, asa ca avem o veritabila bomba sociala. Noua din zece sunt insa moderati. Ii atrage tehnologia si bunastarea Occidentului, insa isi doresc o constitutie inspirata din Coran, iar religia e un aspect esential, chiar primordial, al vietii lor, o busola mentala si spirituala ce le da sens vietii si speranta.
Se pune si problema raporturilor dintre religie si cultura. Ipoteza postmoderna ce reduce religia la cultura e falsa. Religiile au cunoscut mereu o dezvoltare asincrona fata de cultura sau de ideologie. Religia, credintele sunt realitati culturale, dar care scapa culturii. Mai curand, se poate spune, precum Ernst Troeltsch, ca religia are o functionare autonoma ce interactioneaza cu cultura si o transforma din interior. In contextul crizei culturale provocate de globalizare, trebuie regindit noul rol al religiilor.
Antropologii nu au gasit inca o societate fara religie. Ea face parte din fenomenul uman, ofera cai spre fericire, nu doar in sens moral individual, ci si in sens estetic si politic. Sigur ca istoria nu e reductibila la un singur parametru, dar cred ca religiile vor juca in viitorul apropiat un rol determinant, spre bine sau spre rau. Liberul nostru arbitru va decide.
Religia nu este singurul factor care poate canaliza tendintele pozitive ale societatii. Umanismul secular poate avea acelasi efect catalizator, insa presupune un nivel intelectual mai inalt decat religia traditionala. Spre deosebire de ateismul lilitant, de teapa celui practicat in comunism, umanismul pastreaza respectul profund pentru valorile morale.
Personal, nu am nimic cu religia, daca aceasta nu are efect de indobitocire asupra indivizilor care adera la ea. Din pacate, orodoxismul autohton este exact o astfel de religie – exemplu de intuneric intelectual si putereziciune morala, de bigotism – vezi atitudinea clericilor fata de homosexualitate – si de colaborare fatisa cu puterea politica – rugaciunea pentru „conducatorii tarii” si baile de multime ale politicienilor cu ocazia sarbatorilor religioase la schimb cu subventiile grase primite in schimb. In Romania, separarea dintre biserica si stat, ca atribut esential al modernitatii, este o gluma.
Islamul este chiar mai implicabil politic, pentru ca acesta nu este doar o religie ci o ideologie la fel ca socialismul si fascismul. Islamul este o ideologie intoleranta fata de celelalte religii, asa-zisa toleranta fiind doar o fatada temporara. In acest context, conceptul de „musulman moderat” este unul oximoronic, o caracterizare mai exacta fiind defapt cea de „fanatic disimulat”. E adevarat ca unii musulmani, traind in spiritul culturii occidentale, devin defapt agnostici sau chiar atei, pastrand traditiile doar de dragul conformismului social. Confruntati cu respingerea sociala sau alte dezamagiri, tocmai aceste categorii sunt cele mai vulnerabile la caderea in militantism si terorism. Miscarile militante arabe din Orientul Mijlocitu au fost la incpeut socialiste, trecerea catre extremismul religios facandu-se mult mai tarziu.
Tocmai caracterul eterogen le face si mai periculoase, tocmai prin prisma adoptarii superficiale a doctrinei religioase, numai in forma celor mai agresive forme ale sale, ca instrument al exprimarii frustrarilor personale (economice, sociale). Radacina acestor frustrari sunt tocmai restrictiile impuse de Stat: majoritatea statelor din aceasta zona au regimuri dictatoriale laice (Siria, Egipt, Iordania) sau chiar teocratice (Iran, Arabia Saudita). Tocmai frustrarea fata de coruptia si ticalosia unor astfel de regimuri, alaturi de abuzurile Israelului, sprijinite de multe ori de catre Vest, este radacina terorismului islamic.
Musulmanii europeni, ademeniti initial de guvernele social-democrate ale statelor europene cu scopul de a consitui o noua masa de contribuabili, absolut necesari pentru a mai da o gura de aer Caritasului statului asistential, se vad acum exclusi si respinsi chiar de populatia acestor tari. Si aici cei mai vulnerabili sunt cei care au pierdut valorile traditionale, si nu au apucat sa le asimileze pe cele ale tarii de adoptie – tinerii din generaltiile 2 si chiar 3 de imigranti, leneviti de masurile „generoase” ale statului asistential (ajutorul de somaj, salariul minim). Ajunsi intr-o situatie dificila, acestia ajung sa adopte modelele „fratilor” ramasi „acasa”.