Nu putem nega totusi existenta unui filon religios in dezvoltarile economice moderne, problema e ca el nu mai e autentic, ci pervertit, de natura gnostica.
Pasiunile noastre individuale si colective sint legate preponderent de avere, care aduce cu sine si putere, si placere. „Societatea deschisa” s-a umplut de spirite mercantile ce atenteaza grav la viata spiritului si la spiritul vietii. Apetitul oamenilor pentru autodistrugere parere sa fi crescut exponential, ordinea societatilor fiind intens periclitata. Discrepantele de avutie au devenit atit de mari, incit pot ruina intreaga arhitectura societara. Eu vad aceasta ca pe o situatie degenerata, ca pe o alienare a omului, o optiune pentru o inchidere existentiala fata de tanscendent si o flatare a egoului.
Ce fel de constiinta este aceea care produce un comportament atit de economicist? Se spune ca ordinea sufletului determina ordinea cetatii, ceea ce inseamna ca sufletele noastre ar fi fost ispitite in chip luciferic. Cred ca Eric Voegelin (in Religii politice, Humanitas, Bucuresti, 2010) avea dreptate considerind ca experientele sint similare cu simbolurile lor, dar simbolurile sint trecatoare. E usor de intuit, in acest sens, ce tip de experienta umana simbolizeaza banii: o inchidere egolatra in incertitudine si lipsa de sens.
Eu cred ca avem nevoie de o noua stiinta economica, care sa izvorasca din profunzimile constiintei, din morala sociala si care sa depaseasca limitarile pozitiviste, atit in ce priveste premisele de plecare, cit si metoda, prioritatile s.a. Economia nu poate fi o stiinta naturala, ea trebuie sa iasa de sub tirania metodologica in care se afla si sa se apropie mai mult de structura cuaternara a realului si a fiintei: om – societate – cosmos – Dumnezeu si de ecuatia nefalsificata a existentei. Pentru ca omul traieste in istorie, noua stiinta economica are nevoie si de o noua teorie a istoriei, inteleasa ca desfasurare a unor structuri de sens in timp. Ea nu poae fi redusa nici la abstractiunile neoclasice, nici la institutionalism, ci trebuie sa tina seama de substratul antropologic, de bogatia de idei si simboluri prin care comunitatea umana isi exprima experientele sale existentiale fundamentale. Exista, in toate civilizatiile, un fundament spiritual ar ordinii economice, sociale si politice si pe el trebuie sa cada accentul.
Comunitatea umana se percepe pe sine ca un microcosmos, o reflectare a macrocosmosului. Armonia sa existentiala tine de racordul cu sursa, de unde decurg si principiile ordinii sale. In momentul in care comunicarea verticala este obturata, comunitatea se scufunda in bezna. Este exact ceea ce se intimpla astazi, ca punct culminant al unei patologii a spiritului cu radacini adinci in istoria civilizatiei moderne. Traim astazi, pe multiple planuri, o criza a acestei civilizatii, asa-numitele „gnoze ale modernitatii” jucind, in acest sens, un rol central.
O noua teorie economica trebuie sa plece de la simbolurile pe care le gaseste deja in lumea sociala, sa le inventarieze, sa le ordoneze, sa le clasifice. Radacina raului se afla in proasta organizare a lumii, in vicierea constiintei, a arhitecturii creatiei si a ordinii fiintei. Am devenit trufasi si revoltati, niste sclavi ai materiei, alienati intr-un cosmos detestabil. Atitudinea noastra existentiala produce un dezechilibru al constiintei, nu duce la divinitate, ci ne indeparteaza de ea. Aici ne-a adus progresismul enciclopedistilor francezi, pozitivismul lui August Comte, umanismul, rationalismul, liberalismul marxismul si toate regimurile totalitare ale secolului al XX-lea, in coada cu globalismul contemporan.
Raportarea noastra fata de structura realului este deformata, produce dezordine, anxietate si chiar teroare. Aici sint radacinile crizei, degeaba le vom cauta la suprafata, incercind sa indulcim epifenomenele. Temeiul e mai adinc. Ordinea sociala nu mai e o constructie simbolica a experierii transcendentului, acesta fiind scufundat in imanent, in continutul lumii. Economia, ca si politica, nu pot fi separate de religie, daca-si propun sa slujeasca binele, a carui esenta este, ne place sau nu, religioasa, morala. Or, desacralizarea si imoralitatea contemporane au creat un mare spatiu de manifestare raului, care parca s-a slobozit in lume.
Secularismul modernitatii a separat economia de tarimul ideilor inalte, creind o disciplina care se crede autosuficienta, dar se hraneste cu propriile-i neputinte. Taierea capului divin al ierarhiei, refuzul transcendentei ca sursa a ordinii, conduce la desfriu si la totalitarism eonomic. Exista o realitate fundamentala, un suport primordial al celorlalte valori, de care economicul s-a indepartat, modificind intreaga raportare existentiala a indivizilor si comunitatilor, spiritualul separindu-se de temporar (vezi Leviathanul lui Th. Hobbes), care devine depozitarul noilor identitati. Spiritualitatea a devenit una stiintifica, adica deformata, dar „respectabila”.
Astfel, batalia pentru bogatie dezlantuie un intreg delir apocaliptic, o manifestare generalizata a celor mai primitive instincte, care devin acte ale autodizolvarii sinelui si conditii ale „mintuirii prin economie”. Nu putem nega totusi existenta unui filon religios in dezvoltarile economice moderne, problema e ca el nu mai e autentic, ci pervertit, de natura gnostica. S-a conturat astfel o noua paradigma, pe care se bazeaza analiza doar elementara, din pacate, a fenomenelor economice, a celui de globalizare in particular si a reactiilor societatilor. Aceasta paradigma moderna reprezinta, de fapt, un substitut al paradigmei clasice, traditionale, ce considera omul in armonie cu comunitatea sa, cu cosmosul si cu Dumnezeu. Au rezultat din ea citeva „doctrine-erzat”, inradacinate in adincimile tenebroase ale naturii umane, o rabufnire fara precedent a dezordinii in istorie.