România și Bulgaria au cea mai slabă capacitate de a compensa reducerea fondurilor UE din 2021

Fonduri-europene-Depositphotos.jpg

România și Bulgaria sunt statele din Europa Centrală și de Est (ECE) cu cea mai redusă capacitate de a atenua efectele unei reduceri de fonduri din partea UE, tăierea finanțărilor europene pentru regiune fiind așteptată începând cu 2021, potrivit agenției de rating Moody’s.

România și Bulgaria vor fi cel mai puțin vizate de tăieri de fonduri, în timp ce Ungaria, Polonia și Slovacia vor pierde cei mai mulți bani, Totuși, România și Bulgaria au o capacitate redusă de a compensa acest neajuns, comparativ cu alte state din regiune.

Finanțările disponibile pentru ECE din partea Uniunii Europene vor scădea din 2021, în contextul în care ieșirea Marii Britanii din UE reduce fondurile, iar convergența veniturilor și implementarea unor criterii adiționale de distribuire a banilor reduce sumele disponibile, potrivit agenției.

„Volumele finanțărilor în condițiile Cadrului financiar multianual 2021-27 sunt așteptate să scadă dacă statele membre nu stabilesc măsuri pentru a compensa scăderea fondurilor legată de Brexit. Acest lucru coincide cu declinul fondurilor disponibile pentru ECE, în special pe fondul convergenței veniturilor”, spune Heiko Peters „Ungaria, Polonia și Slovacia ar pierde cele mai mari fonduri din 2021, combinând impactul Brexit și propunerile UE din mai 2018. Ungaria, Polonia, Slovacia și Cehia ar suferi un declin semnificativ al finănțării dacă UE implementează propunerile din mai 2018, în special pe fondul convergenței economice. Bulgaria și România sunt cel mai puțin vizate de reducerile de fonduri UE, dar capacitatea lor de a compensa acest neajuns este cea mai slabă dintre statele ECE.

Mai multe detalii aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top