România solicită Comisiei Europene ca banii rămași din sectorul vitivinicol să vină sub formă de schemă de ajutor celor afectaţi de pandemia de coronavirus, din acest domeniu

vinuri.jpg

Banii europeni care nu au fost accesați în sectorul vitivinicol, aproximatv 27 de milioane de euro, s-ar putea întoarce sub forma unei scheme de ajutor, pentru cei care operează în acest domeniu și care au fost afectați de pandemia de Coronavirus.

„Sectorul viticultură a fost foarte afectat, pentru că mare parte din produsele lor se duc spre ceea ce înseamnă HORECA (…). Am comunicat Comisiei să putem utiliza cele 27 de milioane de euro ca schemă de sprijin pentru toţi cei din sectorul vitivinicol. La nivel european, încă nu este acceptată această formă de sprijin (…). Vrem să utilizăm bani care au fost dedicaţi sectorului vitivinicol românesc şi pe care îi avem necheltuiţi, 27 de milioane de euro, şi insistăm să-i putem utiliza pe aceştia pentru a-i sprijini pe toţi cei care activează în sectorul vitivinicol”, a afirmat Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.

Acesta a mai spus că va participa luni, de la ora 11,00, la o videoconferinţă cu miniştrii Agriculturii din ţările UE, când va relua acest subiect. Adrian Oros a adăugat că în data de 18 iunie va discuta şi cu ministrul agriculturii, Julia Klöckner, din Germania, ţară care va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului UE. „O să discutăm concret care sunt priorităţile pe perioada Preşedinţiei Germaniei”, a precizat ministrul Adrian Oros.

Ministrul a mai spus că România are la dispoziţie 80 de milioane de euro care au rămas neaccesate din fondurile europene, bani pe care Comisia Europeană permite să fie folosiţi şi care trebuie împărţiţi în sumă forfetară, până la 5.000 de euro pentru fermieri şi până la 50.000 de euro pentru… Detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top