Romi si cristale Swarovski

E greu de criticat Biserica, dar si eu m-am intrebat de ce au nevoie preotii de haine atit de scumpe, cu fel de fel de fireturi colorate, unele din aur, coroane impodobite cu cristale Swarovski, vase aurite etc. Ei, care trebuie sa transmita primii exemplul de smerenie superba pe care ni l-a lasat Mintuitorul.

Acum ne putem supara pe francezi, mai ales dupa comportamentul scandalos al presedintelui Sarkozy la Lisabona si dupa ce au declarat, prin vocea secretarului de stat pentru afaceri europene, Lelouche, ca Franta, sora noastra mai mare, se opune intrarii Romaniei si Bulgariei in spatiul Schengen. Va sa zica, Germania, prin vocea Angelei Merkel, nu se opune si s-a gasit Franta mai cu mot. Asta si dupa ce au facut toata tevatura aceea cu romii. Romii, cum spunea si presedintele Barrosso, reprezinta cea mai mare minoritate europeana si problema lor e, deci, una europeana. In istorie, romii au fost alungati, in majoritate din Occident, si sint romani cei mai multi, ca cetatenie, pentru ca noi am fost cei mai ingaduitori cu ei. Deci sa nu ne dea Franta lectii teoretice de integrare a romilor, ci sa o faca pur si simplu. Nu poti, in Europa secolului al XXI-lea, sa practici expulzari pe criterii de rasa. Bine c-au acceptat toti africanii, care muncesc de rup… Drept revansa, in curind, Franta va fi sufocata demografic de musulmani, iar presedintele Sarkozy (desi nu cred ca mai primeste un mandat), evreu cu inaintasi de prin Ungaria, va avea atunci cu cine se razboi.

Si nu numai demografic vor domina musulmanii Franta, ci si religios. Deja religia cu cei mai multi practicanti din Hexagon e islamul. Si asta in conditiile in care marea majoritate a francezilor se declara atei. Bravos natiune! Dupa ororile de la revolutia din 1789, societatea s-a secularizat tot mai mult, s-a decrestinat practic. Am iubit Franta, dar am facut-o pentru luminile sale, pentru catedralele sale, castelele si monumentele sale, deci pentru trecutul sau, si nu pot sa nu regret cind vad ce a devenit astazi. Si nu din cauza romilor din Romania. Cind te uiti la echipele lor sportive, poti sa juri ca ai de-a face cu o tara africana. Franta i-a distrus pe templieri, pe catari, ea a facut regicitul si toate crimele Revolutiei, ea a facut din prostituata de la bordel “zeita a ratiunii”, datorita aventurii din Rusia a lui Napoleon Bonaparte noi am pierdut Basarabia, in 1812, ea a facut un pact rusinos, capitulard, cu nazismul, ea este astazi tara in care ti se inoculeaza un sentiment de jena, de parca ar trebui sa-ti fie rusine ca esti crestin.

In Le Monde de Religions (nr. 43 din sept.-oct. 2010), editorialistul Frederic Lenoir declara nici mai mult nici mai putin decit “moartea crestinatatii”. Contra-cultura libertina a anului 1968 a devenit dominanta in Franta, in timp ce crestinismul ar fi devenit “o contra-cultura periferica”, iar societatile europene nu ar fi fost niciodata crestine in sens profund, adica fidele mesajului lui Iisus Hristos (!?). Este citat filosoful danez Soren Kierkegaard, care scria ca “intreaga crestinatate nu este altceva decit efortul genului uman de a recadea pe propriile labe, pentru a se debarasa de crestinism”.

Deci crestinatatea nu ar fi facut altceva decit sa se debaraseze de crestinism, anume de cel originar, din primele secole crestine. In acelasi spirit, si Paul Ricoeur afirma: “Crestinatatea e moarta, traiasca Evanghelia!”. Ce sa intelegem? Ca se impune o noua evanghelizare? Ca tot ce a cladit biserica in atitea sute de ani e fals, ca si scrierile sfintilor parinti? Lenoir afirma ca singurul sacrament, singura taina lasata de Iisus e Sfinta Euharistie. Ce se intimpla, atunci, cu celelalte? “Cum sa mai recunosti – spune el – mesajul evanghelic in dreptul canonic, decorurile pompoase, un moralism ingust, ierarhia ecleziastica piramidala, multiplicarea sacramentelor, lupta singeroasa contra ereziilor, dominatia clerului asupra societatii, cu toate derivele pe care aceasta le comporta?”.

Criza profunda a Bisericii crestine este, poate, spera autorul, preludiul unei noi renasteri a credintei vii a Evangheliilor, care ar fi asemanatoare cu “umanismul laic al drepturilor omului, ce constituie soclul valorilor noastre moderne”. O credinta care sa fie o forta feroce de rezistenta in fata pulsiunilor materialiste si mercantile ale unei lumi din ce in ce mai dezumanizate.

Eu cred ca Biserica a pastrat, in cea mai mare parte, adevarul de credinta, obstile monahale in special. Problema e ca aceste “pulsiuni materialiste si mercantile” se manifesta, din pacate, si in interiorul Bisericii, si chiar lucruri mai grave, care sint cunoscute. E greu de criticat Biserica, dar si eu m-am intrebat de ce au nevoie preotii de haine atit de scumpe, cu fel de fel de fireturi colorate, unele din aur, coroane impodobite cu cristale Swarovski, vase aurite etc. Ei, care trebuie sa transmita primii exemplul de smerenie superba pe care ni l-a lasat Mintuitorul. Am auzit de parohii cumparate cu bani grei si de o cirdasie generala cu politicieni dintre cei mai corupti, pentru bani, pentru noi biserici etc. Sint preoti care fac politica, indemnind lumea sa voteze intr-un anume fel si participind la mese pantagruelice. Si toate acestea in conditiile in care Biserica are un buget cit jumatate din PIB-ul Romaniei, iar preotii isi primesc salariile de la stat, in conditiile in care importante suprafete de teren si padure au fost obtinute de manastiri prin retrocedare. Nu cred ca asa-si traiau credinta primii crestini, nu asta e exemplul lui Hristos, iar Duhul Evangheliei nu cred ca este cu ei in astfel de practici.

Sigur, nu e dreptul meu sa judec, are cine o face, dar vad o aroganta sfidatoare pe chipurile unora, care nu e pe chipurile sfintilor si ale adevaratilor traitori in credinta. Si asta nu cred ca e spre binele Bisericii si nici al credinciosilor simpli, care de multe ori si evadeaza in bratele unor secte ademenitoare sau devin agnostici, devin atei. Cine are urechi de auzit sa auda!

Si ca sa ma intorc la Franta, voi incheia cu o strofa scrisa de un anonim, pe la 1850, in pesterile subterane de sub Catedrala Sabartes, din Franta:

Dedicat Preotilor! Ce e Dumnezeu?

Departe de a decide ceva in privinta acestei fiinte supreme,

Sa pastram o tacere profunda in timp ce il adoram,

Misterul e imens si spiritul atit de tulburat,

Pentru a spune ce e trebuie sa fim El (insusi).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.