S-a lansat apelul de finantare pentru proiectele Diaspora Start-Up

proiecte-europene.jpg

Ministerul Fondurilor Europene, impreuna cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni, a deschis apelul de proiecte pentru Programul „Diaspora Start-up”, cu o alocare de 30 milioane euro din Programul Operational Capital Uman (POCU) 2014-2020.

Status: INACTIV
Depunere: 29.11.2016
Buget total: 30 milioane euro

Axa prioritara, prioritatea de investitii, obiectivele specifice ale programului operational

Axa prioritara 3: Locuri de munca pentru toti
Obiectivul tematic 8: Promovarea unor locuri de munca durabile si de calitate si sprijinirea mobilitatii lucratorilor
Prioritatea de investitii 8.III: Activitati independente, antreprenoriat si infiintare de intreprinderi, inclusiv a unor microintreprinderi si a unor intreprinderi mici si mijlocii inovatoare
Obiectivul specific 3.7: Cresterea ocuparii prin sustinerea intreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbana

Activitatile/ actiunile sprijinite in cadrul apelului

Activitati/ actiuni eligibile

In acord cu prevederile POCU 2014-2020, sunt considerate eligibile activitatile care urmaresc incurajarea antreprenorialului si a ocuparii pe cont propriu prin sustinerea infiintarii de intreprinderi cu profil nonagricol in zona urbana.

Activitatile specifice sprijinite in cadrul apelului sunt structurate sub forma unei scheme de antreprenoriat care presupune parcurgerea a 3 etape cadru de implementare, etape obligatorii in cadrul carora administratorul schemei de antreprenoriat va propune activitatile considerate optime pentru atingerea obiectivelor asumate la nivelul proiectului.

Schema de antreprenoriat – etape cadru de implementare:
Etapa I – Formare antreprenoriala
Etapa a II-a – Implementarea planurilor de afaceri finantate din fonduri FSE
Etapa a III-a – Program de monitorizare a functionarii si dezvoltarii afacerilor finantate

Etapa I – Formare antreprenoriala

In aceasta etapa, beneficiarul contractului de finantare are obligatia de a desfasura actiuni care au ca rezultat final imbunatatirea competentelor antreprenoriale ale persoanelor fizice (de ex., someri, persoane inactive, persoane care au un loc de munca si infiinteaza o afacere in scopul crearii de noi locuri de munca) ce intentioneaza sa infiinteze o afacere nonagricola in zona urbana. In cadrul acestei etape, beneficiarul contractului de finantare are obligatia de a derula cel putin urmatoarele activitati:

I.1. Informarea publicului cu privire la programul de formare antreprenoriala, precum si cu privire la metodologia de selectie a grupului tinta si, ulterior, a planurilor de afaceri ce vor fi sprijinite in cadrul proiectului;

Administratorul schemei de antreprenoriat, în calitate de beneficiar al contractului de finantare, va prezenta publicului elementele specifice ale proiectului, cu accent pe oportunitatile oferite si principalele conditii pentru a beneficia de acestea. Administratorul schemei de antreprenoriat va descrie mijloacele de informare pe care le va folosi în realizarea acestei activitati.

I.2. Selectarea grupului tinta ce va participa la cursurile organizate in cadrul programului de formare antreprenoriala

Beneficiarul contractului de finantare va selecta cel putin 200 de persoane apartinand uneia sau mai multor categorii de grup tinta definite in cadrul acestui ghid, in vederea participarii la cursurile de formare antreprenoriala.

I. 3. Derularea programului de formare antreprenoriala

Acesta va avea alocate cel putin 40 de ore/ cursant si va contine atat o componenta teoretica, cat si o componenta practica. Administratorul schemei de antreprenoriat va putea opta pentru una din urmatoarele moduri de organizare a cursurilor de formare:

– Cursuri de formare derulate in sala de curs;
– Cursuri de formare organizate online prin intermediul unor platforme de tip e-learning;
– Cursuri de formare mixte, utilizand atat activitati in sala de curs cat si utilizarea platformelor de tip e-learning.

Administratorul schemei de antreprenoriat isi va dezvolta propria metodologie de curs, avand in vedere urmatoarele conditii minime:

I.3.1. Componenta teoretica, cuprinzand informatii specifice referitoare la:
– Legsilatia aplicabila mediului de afaceri, in vigoare in Romania
– Managementul afacerii
– Strategia de dezvoltare a afacerii
– Marketing si promovare
– Analiza macroeconomica si plasarea pe piata

Analiza cost-beneficiu
– Analiza organizationala
– Comunicare si tehnici de luare a deciziilor
– Planificarea resurselor

I.3.2. Componenta practica
– Instruire in vederea elaborarii planului de afaceri;

Platforma e-learning va contine cel putin urmatoarele elemente:
– Baza de date a persoanelor inscrise la cursul de formare antreprenoriala;
– Catalog online continand informatii cu privire la prezenta, activitatea si evaluarea persoanelor inscrise la cursul de formare antreprenoriala;
– Inregistrarea video si audio a cursurilor si transmiterea lor in direct;
– Arhivarea electronica cursurilor in format audio – video si text;
– Comunicare on-line prin intermediul unor adrese de e-mail personalizate ale cursantilor si lectorilor;
– Sistem de evaluare on-line.

La finalizarea programului de formare antreprenoriala, beneficiarul contractului de finantare va trebui sa prezinte urmatoarele documente:
 cel putin 200 de planuri de afaceri elaborate de participanti in cadrul cursurilor de formare antreprenoriala;
 cel putin 200 de certificate de absolvire a cursurilor de formare antreprenoriala.

Cursuri de formare derulate in sala de curs vor fi furnizate pe teritoriul Romaniei, nu in strainatate.

I.4. Selectarea planurilor de afaceri ce vor fi finantate in cadrul proiectului

Planurile de afaceri supuse procesului de selectie vor include minimum urmatoarele elemente:
a) descrierea afacerii si a strategiei de implementare a planului de afaceri (obiective, activitati, rezultate, indicatori);
b) analiza SWOT a afacerii;
c) schema organizatorica si politica de resurse umane;
d) descrierea produselor/ serviciilor/ lucrarilor care fac obiectul afacerii;
e) analiza pietei de desfacere si a concurentei;
f) strategia de marketing;
g) proiectii financiare privind afacerea.

In cadrul procesului de selectie pot participa si persoane care nu au participat la cursurile de formare antreprenoriala organizate de beneficiarul contractului de finantare in cadrul proiectului, dar care se incadreaza in categoriile de grup tinta eligibile.

Planurile de afaceri selectate in aceasta etapa vor beneficia de ajutor de minimis acordat pentru punerea acestora in aplicare.

In selectarea planurilor de afaceri, beneficiarul va respecta urmatoarele conditii:
o Nu vor putea fi selectate in vederea finantarii planuri de afaceri ce se adreseaza activitatilor economice enumerate la art. 5 din schema de ajutor de minimis asociata acestui program de finantare.
o Numarul planurilor de afaceri care prevad activitati economice ce se incadreaza in CAEN, Sectiunea G – Comert cu ridicata si cu amanuntul; repararea autovehiculelor si motocicletelor, cu exceptia Grupei 452 – Intretinerea si repararea autovehiculelor nu va putea depasi 20% din numarul total al planurilor de afaceri finantate prin intermediul aceluiasi proiect.
o Numarul de persoane care beneficiaza de ajutor de minimis fara sa fi participat la programul de formare antreprenoriala organizat in cadrul proiectului nu va putea depasi 30% din numarul total de persoane beneficiare de ajutor de minimis acordate in cadrul proiectului.

Planurile de afaceri vor fi supuse aprobarii unui juriu in care vor fi implicati reprezentanti ai mediului de afaceri si ai patronatelor din aria de implementare a proiectului, cu respectarea principiilor de incompatibilitate si confidentialitate.

Juriul va avea in vedere aplicarea unui mecanism de evaluare si selectie a planurilor de afaceri bazat pe urmatoarele principii:

  •  Nu vor fi finantate doua sau mai multe planuri de afaceri, propuse de persoane diferite, identice sau cu un grad foarte mare de asemanare in ceea ce priveste descrierea segmentului de piata, planului de management si marketing si bugetul detaliat.
  • Planurile de afaceri propuse spre finantare vor reflecta realitatea segmentului de piata vizat si vor fi fundamentate tehnic si economic, pornind de la informatii verificabile in zona geografica de implementare a proiectului.
  • Prin exceptie, pot fi selectate planuri de afaceri de tip franciza.

Juriul va evalua si selecta planurile de afaceri pe baza unei metodologii aprobate de MFE in cadrul cererii de finantare inaintate de administratorul schemei de antreprenoriat, care va asigura principii si criterii transparente si nediscriminatorii, in cadrul unui proces care va viza minimum elementele mentionate mai sus ca parte a planurilor de afaceri.

In cazul in care, in urma unor verificari ulterioare, Autoritatea de Management, Organismul Intermediar sau orice alta institutie publica cu atributii de monitorizare, audit sau control va identifica elemente care demonstreaza ca una sau mai multe intreprinderi au beneficiat de finantare in baza unui plan de afaceri care nu a fost elaborat respectand principiile sau criteriile enumerate mai sus, cheltuielile aferente vor fi considerate neeligibile, iar indicatorii asociati acelei/ acelor intreprinderi vor fi considerati nerealizati. Doar pentru planurile de afaceri aprobate de catre acest juriu se va acorda sprijin financiar in cadrul proiectului, in etapa a II-a, pentru infiintarea intreprinderii, precum si pentru dezvoltarea acesteia dupa infiintarea afacerii.

Cerinte minime obligatorii pentru a considera incheiata etapa I:

  • imbunatatirea competentelor in domeniul antreprenorial a cel putin 200 de persoane care intentioneaza sa infiinteze o afacere, membri ai grupului tinta, cu respectarea indicatorilor propusi in cererea de finantare, justificate prin prezentarea catre Autoritatea de Managament, respectiv catre organismul intermediar, a certificatelor de absolvire;
  • minimum 20 de planuri de afaceri propuse de reprezentanti ai grupului tinta – aprobate; administratorul schemei de antreprenoriat va prezenta un dosar continând documente justificative care sa ateste finalizarea procesului de selectie a cel putin 20 de planuri de afaceri, precum si lista de rezerva (planurile de afaceri selectate in vederea finantarii in cadrul proiectului, metodologia de selectie, documente care sustin nominalizarea comisiei de evaluare, grilele de evaluare completate si semnate de membrii comisiei de evaluare, procesul-verbal de incheiere a selectiei planurilor de afaceri); administratorul schemei de antreprenoriat are responsabilitatea exclusiva a continutului dosarelor privind planurile de afaceri; in cazul in care Autoritatea de Management, respectiv Organismul Intermediar responsabil constata, la finalul perioadei de verificare a dosarelor, neconcordante intre documentele prezentate si activitatile desfasurate in cadrul acestei etape sau lipsa unuia sau mai multor documente justificative, cheltuielile aferente activitatilor in discutie pot fi declarate neeligibile.

Durata de implementare etapei I este de maximum 12 luni de la data de incepere a proiectului.

Etapa a II-a – Implementarea planurilor de afaceri finantate din fonduri FSE

Aceasta reprezinta etapa in cadrul careia administratorul schemei de antreprenoriat are obligatia de a derula activitati ce au ca scop final sustinerea grupului tinta in implementarea planului de afaceri selectat in etapa I in vederea finantarii.

In cadrul acestei etape, administratorul schemei de antreprenoriat are obligatia de a include cel putin urmatoarele activitati:

II. 1. Furnizarea, de catre administratorul schemei de antreprenoriat, a serviciilor personalizate de consiliere/ consultanta/ mentorat ulterior finalizarii procesului de selectie a planurilor de afaceri

Aceste servicii vor fi oferite doar persoanelor selectate in vederea implementarii planurilor de afaceri, completand cunostintele si aptitudinile dobandite de acestia in cadrul formarii si a stagiilor de practica din etapa I.

II. 2. Asigurarea infiintarii si demararii functionarii intreprinderilor ce vor realiza planurile de afaceri cu ajutor de minimis in cadrul proiectului

Afacerile care fac obiectul planurilor selectate se vor derula in cadrul unor intreprinderi, asa cum sunt acestea definite in art. 2, alin. 1 si 2 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, cu modificarile si completarile ulterioare. Conform acestor prevederi legale, intreprinderea este ”orice forma de organizare a unei activitati economice, autorizata potrivit legilor in vigoare sa faca activitati de productie, comert sau prestari de servicii, in scopul obtinerii de venituri, in conditii de concurenta, respectiv: societati reglementate de Legea societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, societati cooperative, persoane fizice autorizate, intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale si intreprinderile familiale, autorizate potrivit dispozitiilor legale in vigoare, care desfasoara activitati economice, precum si asociatii si fundatii, cooperative agricole si societati agricole care desfasoara activitati economice”.

Intreprinderile nou infiintate vor trebui sa aiba sediul social si, dupa caz, punctul/ punctele de lucru in mediul urban, intr-una din regiunile mai putin dezvoltate.

Fiecare beneficiar al ajutorului de minimis va trebui sa angajeze, la cel tarziu 6 luni de la semnarea contractului de ajutor de minimis, cel putin 2 persoane.

Persoanele angajate in cadrul intreprinderilor nou infiintate vor avea, in mod obligatoriu, domiciliul sau resedinta intr-una din regiunile mai putin dezvoltate, in mediul urban sau rural.

II. 3. Decontarea de catre administratorul schemei de antreprenoriat a sumelor aferente implementarii planurilor de afaceri selectate in cadrul proiectului

Cheltuielile aferente infiintarii si functionarii afacerilor infiintate intra sub incidenta ajutorului de minimis.

Valoarea maxima acordata pentru planurile aprobate este de 40.000 euro/ plan de afaceri, reprezentand maximum 100% din totalul cheltuielilor eligibile, si se acorda numai intreprinderilor infiintate de persoanele ale caror planuri de afaceri sunt aprobate.

Acordarea acestei finantari se va realiza in baza unui contract de subventie, conform schemei de minimis anexate la prezentul ghid.

Ajutorul de minimis se va acorda in doua transe, dupa cum urmeaza:
a. O transa initiala de maximum 75% din valoarea ajutorului de minimis, asa cum a fost acesta aprobat pe baza planului de afaceri si prevazut in contractul de subventie incheiat.
b. O transa finala reprezentand diferenta pana la valoarea totala a ajutorului de minimis, dupa ce beneficiarul ajutorului de minimis face dovada ca a realizat din activitatea curenta, in termenul de 12 luni aferent etapei a II-a, venituri reprezentand minimum 30% din valoarea transei initiale. In cazul in care acest termen nu este respectat, transa finala nu se mai acorda.

II.4 Monitorizarea de catre administratorul schemei de antreprenoriat a functionarii si dezvoltarii afacerilor finantate

In aceasta etapa, administratorul schemei de antreprenoriat desfasoara actiuni care au ca scop final monitorizarea activitatii intreprinderilor infiintate in cadrul celor 12 luni de functionare din cadrul etapei a II-a (a se vedea mai jos). Metodologia de realizare a monitorizarii va fi prezentata in cadrul cererii de finantare.

IMPORTANT!
o In calitatea lor de administratori ai schemelor de antreprenoriat, nici solicitantii, nici partenerii acestora din proiect nu pot incheia contracte de prestari servicii, furnizare de bunuri sau executie de lucrari cu beneficiarii ajutorului de minimis in cadrul aceluiasi proiect.

Cerinte minime obligatorii pentru a considera incheiata etapa a II-a:

  • finalizarea procesului de plata a primei transe din valoarea ajutorului de minimis acordat intreprinderilor in vederea implementarii planurilor de afaceri selectate in cadrul proiectului.

La finalul acestei etape, administratorul schemei de antreprenoriat va prezenta un dosar continând documente justificative privind plata primei transe a sumelor acordate ca ajutor de minimis intreprinderilor infiintate in cadrul proiectului. In cazul in care Autoritatea de Management, respectiv Organismul Intermediar responsabil constata, la finalul perioadei de verificare a dosarelor, neconcordante intre documentele prezentate si activitatile desfasurate in cadrul proiectului sau lipsa unuia sau mai multor documente justificative, cheltuielile aferente activitatilor in discutie pot fi declarate neeligibile.

Dupa infiintare, intreprinderile nou create trebuie sa-si continue activitatea pentru o perioada de minimum 18 luni, dintre care minimum 12 luni in etapa a II-a.

Toate platile aferente infiintarii si functionarii intreprinderilor nou create trebuie efectuate in cadrul primelor 12 luni de functionare. In perioada ulterioara de 6 luni, de sustenabilitate, beneficiarul ajutorului de minimis va asigura continuarea functionarii afacerii si va mentine ocuparea locurilor de munca create.

Persoanele care fac parte din echipa de proiect, asociatii sau angajatii din cadrul beneficiarului sau partenerilor sai din proiect nu pot avea calitatea de angajati sau asociati in cadrul intreprinderilor infiintate prin proiect.
Persoanele fizice nu pot avea calitatea de asociat, administrator, reprezentant legal sau angajat in cadrul a mai mult de o intreprindere infiintata in cadrul acestui program.

In cazul in care intreprinderea se infiinteaza ca societate reglementata de Legea societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si are mai mult de un asociat, persoana al carei plan de afaceri a fost selectat in vederea finantarii va trebui sa aiba calitatea de asociat majoritar.

Durata de implementare a acestei etape este de maximum 18 luni de la data transmiterii la Autoritatea de Management, respectiv Organismul Intermediar responsabil, a dosarelor ce atesta finalizarea primei etape cadru.

Etapa a III-a – Program de monitorizare a functionarii si dezvoltarii afacerilor finantate in cadrul perioadei de sustenabilitate a acestora

In aceasta etapa, administratorul schemei de antreprenoriat desfasoara actiuni care au ca scop final monitorizarea activitatii intreprinderilor infiintate, cu privire la sustenabilitatea ideii de afacere asumate in sensul dezvoltarii, si nu doar al supravietuirii in piata, precum si a atingerii tuturor rezultatelor asumate prin proiect, cu acordarea unei atentii deosebite mentinerii locurilor de munca create in etapa a II-a, precum si functionalitatii intreprinderilor create. Metodologia de realizare a monitorizarii in perioada de sustenabilitate va fi prezentata in cadrul cererii de finantare.

La finalul implementarii proiectului, indiferent de cauzele care determina eventuala fluctuatie a numarului de persoane angajate, administratorul schemei de antreprenoriat are obligatia de a se asigura ca numarul persoanelor angajate in cadrul intreprinderilor nou infiintate este cel putin egal cu numarul total asumat initial.

Cerinte minime pentru a considera incheiata etapa a III-a:

  • atingerea tuturor obiectivelor si indicatorilor asumati prin proiect.

Durata de implementare a acestei etape este de maximum 6 luni de la data transmiterii la Autoritatea de Management, respectiv Organismul Intermediar responsabil, a dosarelor ce atesta finalizarea celei de a doua etape cadru.

Observatii generale privind implementarea activitatilor in cele 3 etape

Delimitarea in timp a celor 3 etape cadru de implementare a schemei de antreprenoriat (prin stabilirea duratelor maxime de implementare si a cerintelor minime pentru a considera incheiata o etapa) are in vedere proiectul in ansamblu, urmarindu-se trasarea unei limite temporale pentru furnizarea activitatilor specifice fiecarei etape catre toti beneficiarii de ajutor de minimis.

Cele 3 etape se pot suprapune partial, in sensul ca administratorul de schema de antreprenoriat poate incepe implementarea etapei a II-a pentru segmentul de grup tinta care a beneficiat de toate activitatile etapei I ; de asemenea, poate incepe etapa a III-a pentru segmentul de grup tinta care a beneficiat de toate activitatile etapei a II-a. In situatia in care administratorul de schema de antreprenoriat va organiza etapizat concursul de planuri de afaceri, se va asigura ca divizarea acestuia nu genereaza nicio discriminare in efectuarea selectiei.

In scopul implementarii in bune conditii a activitatii de formare antreprenoriala si a furnizarii serviciilor personalizate de consiliere/ consultanta/ mentorat, administratorul de schema de antreprenoriat poate include in echipa de proiect urmatorii experti cheie: expert formare antreprenoriala (expertul care coordoneaza activitatea de formare antreprenoriala) si coordonator activitate de mentorat (expertul care coordoneaza activitatea de consiliere/ consultanta/ mentorat). Persoana ce va ocupa pozitia de expert formare antreprenoriala va avea experienta in pregatirea si sustinerea de sesiuni de formare in domeniul dezvoltarii antreprenoriale. Persoana ce va ocupa pozitia de coordonator activitate de mentorat va avea experienta in activitati de mentorat si/ sau consultanta pentru dezvoltarea afacerilor si/sau experienta si cunostinte in managementul si dezvoltarea unor intreprinderi.

Teme secundare FSE

In cadrul axei prioritare 3 – prioritatea de investitii 8.iii sunt vizate temele secundare prezentate in tabelul de mai jos.

Propunerile de proiecte vor trebui sa evidentieze in sectiunea relevanta a cererii de finantare (”Tema secundara vizata”) in ce consta contributia proiectului la o anumita tema secundara, precum si costul estimat al respectivelor masuri.

Alocarile din tabelul de mai jos reprezinta alocari indicative la nivelul axei prioritare 3. Prin urmare, in cadrul cererii de finantare se vor evidentia sumele calculate pentru masurile care vizeaza teme secundare relevante pentru proiect.

Procentele din tabelul de mai jos reprezinta ponderi din totalul alocarilor aferente temelor secundare la nivel de axa prioritara – prioritate de investitii.

Tema secundara

Pondere minima pe proiect

01. Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de dioxid de carbon si eficienta din punctul de vedere al utilizarii resurselor.

1%

02. Inovare sociala

1%

05. Imbunatatirea accesibilitatii, a utilizarii si a calitatii tehnologiilor informatiei si comunicatiilor

1%

In dezvoltarea cererii de finantare, prin anumite activitati, veti viza cel putin o tema secundara dintre cele aferente axei prioritare. Pentru respectiva tema secundara veti avea in vedere un buget care sa reprezinte minimum procentul indicat in tabel, calculat la totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului.

Aspecte privind inovarea sociala

Inovarea sociala presupune dezvoltarea de idei, servicii si modele prin care pot fi mai bine abordate provocarile sociale, cu participarea actorilor publici si privati, inclusiv a societatii civile, cu scopul imbunatatirii serviciilor sociale1.

Programul Operational Capital Uman promoveaza inovarea sociala, in special cu scopul de a testa, si, eventual, a implementa la scara larga solutii inovatoare, la nivel local sau regional, pentru a aborda provocarile sociale.

Exemple de teme de inovare sociala care ar putea fi utilizate in cadrul acestui ghid al solicitantului – conditii specifice:

  • metode inovatoare de implicare activa a membrilor comunitatii in operatiunile sprijinite, inclusiv pentru depasirea barierelor de ordin moral sau care tin de cutumele din societate/ etnice;
  • metode inovatoare de combatere a discriminarii;
  • valorificarea oportunitatilor locale in identificarea solutiilor propuse;
  • activitati si initiative care vizeaza promovarea egalitatii de sanse, nediscriminarea etc.
  • crearea si consolidarea de parteneriate, retele si platforme de colaborare intre centrele de sprijinire a afacerilor si incubatoarelor/ clusterelor/ hub-urilor existente la nivel national/ regional/ local pentru sustinerea grupului tinta POCU si a oricaror persoane interesate, cu resurse privind infiintarea si dezvoltarea afacerilor;
  • aplicarea de mecanisme de preluare de catre agentii economici a unor servicii publice, prin
    intermediul unor activitati comerciale vizând servicii sociale, culturale, de mediu etc. (de ex., alpinism utilitar, peisagistica, ingrijire batrâni, livrarea la domiciliu de alimente sau alte consumabile etc.);
  • dezvoltarea de cooperative pentru livrarea unor servicii necesare in comunitate.

Proiectelor care promoveaza metode inovatoare de implicare activa a membrilor comunitatii li se acorda punctaj suplimentar in procesul de selectie.

Solicitantii si/ sau partenerii eligibili trebuie sa evidentieze in cererea de finantare daca propunerea de proiect contribuie la inovarea sociala, conform celor prezentate mai sus.

Teme orizontale

In cadrul proiectului, administratorul schemei de antreprenoriat va trebui sa evidentieze, in sectiunea relevanta din cadrul aplicatiei electronice, contributia proiectului la temele orizontale vizate de POCU 2014-2020. Prin activitatile propuse, proiectul va trebui sa asigure contributia la cel putin una din temele orizontale de mai jos.

Dezvoltare durabila

Aplicarea principului dezvoltarii durabile va urmari asigurarea unui echilibru intre aspectele legate de mediu, coeziune sociala si crestere economica in cadrul POCU. Integrarea orizontala a principiului are in vedere ca operatiunile finantate sa urmareasca reducerea impactului asupra mediului cat mai mult posibil, prin activitati dedicate protectiei mediului, eficientei energetice, atenuarii schimbarilor climatice si adaptarii la acestea, biodiversitatii, rezistentei la dezastre, prevenirii si gestionarii riscurilor.

Schemele de antreprenoriat propuse urmaresc dezvoltarea competentelor antreprenoriale si finantarea unor planuri de afaceri devoltate in mediul urban. Promovarea si educarea cu privire la protectia mediului si a unui mod de viata sanatos vor contribui la dezvoltarea unei economii sustenabile, bazate pe principiile dezvoltarii durabile. In acest sens, initiativele antreprenoriale care au in vedere implementarea unor planuri de afaceri ce prevad derularea a cel putin uneia dintre activitatile enuntate in paragraful anterior vor fi punctate suplimentar in cadrul acestui apel de proiecte.
Fara a se limita la acestea, in procesul de selectie se acorda punctaj suplimentar proiectelor care propun instrumente concrete pentru asigurarea implementarii principiului dezvoltarii durabile.

Egalitatea de sanse si non-discriminarea

Promovarea egalitatii de sanse, combaterea discriminarii pe criterii de origine rasiala sau etnica, religie sau credinta, dizabilitate, varsta sau orientare sexuala si a dificultatilor de acces de orice tip si asigurarea accesului egal la serviciile de interes general sunt teme orizontale care contribuie la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Actiunile specifice menite sa raspunda nevoilor persoanelor din categoriile expuse unui risc crescut de discriminare includ masuri specifice ce au ce urmaresc imbunatatirea insertiei sociale si profesionale a acestor categorii, prin dezvoltarea de competente antreprenoriale, precum si prin spirjinirea initiativelor antreprenoriale, respectiv prin cresterea accesului pe piata muncii.

Promovarea egalitatii intre femei si barbati

Promovarea egalitatii intre femei si barbati reprezinta un principiu de baza care contribuie la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Pentru promovarea egalitatii de gen, actiunile specifice includ interventii care vizeaza imbunatatirea insertiei sociale si profesionale atat a femeilor – cu accent asupra femeilor provenind din medii sau grupuri dezavantajate, spre exemplu femeile de etnie roma, cat si a barbatilor – care vor contribui in mod direct la promovarea egalitatii de gen.

De asemenea, campaniile de constientizare si actiunile specifice pentru cresterea responsabilitatii sociale si promovarea incluziunii active vor contribui la combaterea tuturor formelor de discriminare, inclusiv a celor pe baza de gen.

Actiunile vizate acorda o atentie deosebita masurilor de acompaniere, astfel incat sa faciliteze integrarea socio-economica, interventiile fiind orientate catre cresterea ocuparii, promovarea incluziunii sociale si imbunatatirea nivelului de educatie si competente si au in vedere minimizarea efectelor negative ale factorilor externi, care duc la persistenta inegalitatilor si reduc impactul sprijinului direct.

Actiunile specifice se vor referi la:
o Accesul egal pentru femei si barbati;
o Pentru munca egala, remuneratie egala pentru femei si barbati;
o Promovarea unui mediu de lucru prietenos pentru mame, inclusiv incurajarea adoptarii de catre angajatori a programelor de lucru flexibile;
o Promovarea independentei economice a femeilor (in special prin antreprenoriat);

Promovarea utilizarii de catre barbati a beneficiilor sociale legate de concediul de ingrijire a copiilor.
In procesul de selectie se va acorda punctaj suplimentar proiectelor care propun instrumente concrete de resurse umane cu privire la asigurarea egalitatii intre femei si barbati.

Pentru informatii detaliate privind temele orizontale se va consulta documentul ”Ghid – integrare teme orizontale in cadrul proiectelor finantate din FESI 2014-2020”, disponibil la http://www.fonduri-ue.ro/orientari-beneficiari.

Tipuri de solicitanti si parteneri eligibili in cadrul apelului

In cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte, solicitantii sunt administratorii schemei de antreprenoriat, respectiv:

o furnizori de formare profesionala continua autorizati, publici si privati;
o organizatii sindicale si patronate;
o membri ai Comitetelor Sectoriale si Comitete Sectoriale cu personalitate juridica;
o autoritati ale administratiei publice locale (unitati administrativ-teritoriale);
o asociatii profesionale;
o camere de comert si industrie;
o ONG-uri;
o universitati;
o Ministerul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri si institutii/ agentii/ organizatii subordonate/ coordonate de acesta;
o parteneriate intre categoriile mai sus mentionate.

Propunerile de proiecte pot fi transmise atat individual, cat si in parteneriat. Parteneriatul poate fi inclusiv transnational, in sensul in care partenerii pot fi entitati din state membre ale Uniunii Europene (altele decat Romania). Partenerii transnationali trebuie sa se incadreze in categoriile enumerate in lista de de mai sus.

In cazul in care administratorul schemei de antreprenoriat presupune existenta unui parteneriat intre categoriile mai sus mentionate, va fi desemnat un lider de parteneriat si vor fi specificate atributiile si obligatiile fiecaruia dintre parteneri, precum si activitatile pe care le va implementa fiecare partener. Administratorul schemei de antreprenoriat este PARTENERIATUL in ansamblu.

Pentru a fi eligibil, administratorul schemei de antreprenoriat trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii cumulative:

A. Conditiile privind capacitatea operationala si financiara stipulate in documentul „Orientari privind accesarea finantarilor in cadrul Programului Operational Capital Uman 2014-2020”.
B. Conditiile privind capacitatea tehnica a administratorului schemei de antreprenoriat:
– Are capacitatea, conform actelor de infiintare si functionare, sa desfasoare actiuni de consiliere si/sau dezvoltare a IMM.
– Demonstreaza desfasurarea, in perioada cuprinsa intre 1.01.2012 si data lansarii acestui apel, de activitati de promovare si sustinere a drepturilor romanilor din Diaspora prin intermediul unor activitati derulate in alte state si in Romania, activitati de facilitare privind crearea de retele profesionale ale romanilor din Diaspora si/sau activitati de promovare a concectarii cu Romania si de prietenie cu tara gazda pe domenii specifice de colaborare, activitati de formare antreprenoriala sau consiliere privind implementarea unor planuri de afaceri specifice IMM. In cazul in care aceasta conditie este demonstrata printr-un proiect/ contract de prestari de servicii, este obligatoriu ca activitatile specifice sa fi fost initiate si finalizate in perioada mentionata. Pentru dovedirea acestui element al capacitatii tehnice, administratorul schemei de antreprenoriat va prezenta, dupa caz, copii dupa contractele de finantare, acordurile de parteneriat si extrasele din anexele relevante la contractele de finantare (de ex., cererea de finantare, rapoartele finale etc.) si/sau copii dupa contractele de prestari de servicii privind activitatile mentionate si/sau alte documente similare, din care sa rezulte explicit experienta solicitata conform prezentului ghid.

Criteriile de eligibilitate enuntate in cadrul acestei sectiuni, inclusiv cele privind capacitatea tehnica, vor fi evaluate la nivelul parteneriatului, dupa cum urmeaza:
conditiile privind capacitatea operationala si financiara vor fi evaluate la nivelul fiecarei entitati componente a parteneriatului, conform conditiilor stipulate in „Orientari privind accesarea finantarilor in cadrul Programului Operational Capital Uman 2014-2020”;
conditiile privind capacitatea tehnica trebuie indeplinite de cel putin unul din membrii parteneriatului care realizeaza in proiect activitatea/activitatile care reclama dovedirea capacitatii tehnice: consiliere si/sau dezvoltare a IMM; activitati de promovare si sustinere a drepturilor romanilor din Diaspora; formare antreprenoriala sau consiliere privind implementarea unor planuri de afaceri specifice IMM. Avand in vedere gradul de complexitate ridicat al unui proiect elaborat in conditiile acestui apel de proiecte, oricare din activitatile mentionate anterior poate fi realizata de unul sau mai multi parteneri. In cazul in care una dintre activitatile mentionate anterior este realizata de mai multi  parteneri, cel putin unul dintre acestia trebuie sa faca dovada indeplinirii conditiilor privind capacitatea tehnica.

In cazul in care administratorul de schema de antreprenoriat este un parteneriat, contractul de finantare va fi semnat de liderul de parteneriat ca reprezentant al administratorului schemei de antreprenoriat. Contractele de subventie vor fi incheiate intre entitatea/entitatile din cadrul parteneriatului care indeplinesc calitatea de administrator/administratori al/ai schemei de minimis, pe de o parte, si intreprinderile care au calitatea de beneficiari ai ajutorului de minimis, pe de alta parte.

Prezentul apel este dedicat exclusiv regiunilor mai putin dezvoltate (Centru, Sud-Est, Sud Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia), regiunea Bucuresti-Ilfov fiind exceptata de la finantare pentru prioritatea de investitii 8.III.

Durata proiectului

Durata maxima a proiectului este de 36 de luni.
Cererile de finantare care nu vor respecta acesta conditie, precum si cererile de finantare care nu respecta limitele stabilite pentru durata fiecareia dintre cele 3 etape cadru de implementare a proiectului, vor fi respinse ca neeligibile.

Grupul tinta al proiectului

In cadrul prezentei cereri de propuneri de proiecte, grupul tinta este format din persoane fizice (someri, persoane inactive, persoane care au un loc de munca si infiinteaza o afacere in scopul crearii de noi locuri de munca) care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

a. intentioneaza sa infiinteze o afacere nonagricola in mediul urban;
b. isi au resedinta sau domiciliul in mediul rural sau in cel urban, in regiunile mai putin dezvoltate ale Romaniei, respectiv Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est sau Sud Muntenia;
c. au varsta de minimum 18 ani
d. poseda cetatenia romana
e. fac dovada domiciliului sau rezidentei in strainatate in ultimele 12 luni pana la momentul incrierii in grupul tinta
f. demonstreaza experienta antreprenoriala prin documente de infiintare a unei societati comerciale in strainatate, precum si prin documente care sa ateste experienta specifica in domeniul in care doreste sa initieze o afacere prin intermediul programului,

sau

demonstreaza capacitatea tehnica si profesionala printr-un contract de munca sau de colaborare ori alt document similar, in domeniul in care doreste sa initieze afacerea vizata in cadrul proiectului,

sau

demonstreaza cunostintele de specialitate prin documente recunoscute de statul roman, care sa ateste absolvirea de studii de specialitate in cadrul unor institutii de invatamant superior din strainatate, ori prin alte documente ce certifica absolvirea unor cursuri de scurta durata in domeniul in care doreste sa initieze afacerea vizata in cadrul proiectului.

In cadrul prezentului apel, nu pot face parte din grupul tinta tinerii NEETs (care nu urmeaza nicio forma de invatamant si nici nu au un loc de munca) cu varsta intre 16 – 24 ani. Acestia pot beneficia de masuri pentru infiintarea de afaceri, inclusiv sprijin sub forma de consiliere, formare, mentorat, in cadrul masurilor sprijinite in cadrul axelor prioritare 1 si 2 ale POCU.

In intelesul prezentului ghid, persoanele inactive sunt persoanele cu varsta cuprinsa intre 18 si 65 de ani care nu se incadreaza nici in populatia ocupata si nici in cea aflata in somaj (de ex. studenti, persoane casnice). Pensionarii nu fac parte din grupul tinta al prezentului apel.

Categoria „persoane care au un loc de munca si infiinteaza o afacere in scopul crearii de noi locuri de munca” include si persoanele care desfasoara o activitate independenta (persoane fizice autorizate, titulari ai intreprinderilor individuale si membri ai intreprinderilor familiale).

Alocarea financiara stabilita pentru apelul de proiecte

Alocarea disponibila in cadrul prezentei cereri de propuneri de proiecte si sursa de finantare sunt prezentate mai jos.

Bugetul total alocat pentru prezentul apel este de 30 milioane de euro (contributia UE + contributia nationala), fiind dedicat exclusiv regiunilor mai putin dezvoltate (Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est si Sud Muntenia). Din aceasta suma, finantarea FSE este de 25,50 mil. euro, corespunzand unei contributii UE de 85%, iar contributia nationala este de 4,50 mil. euro, corespunzand unei contributii nationale de 15%.

tabel

 

Valoarea maxima a proiectului; rata de cofinantare

In cadrul prezentei cereri de propuneri de proiecte, valoarea maxima eligibila a unui proiect, in functie de valorile asumate ale indicatorilor, se calculeaza dupa urmatoarea formula:

formula

 

In plus fata de plafonul calculat conform formulei de mai sus, valoarea eligibila a proiectului trebuie sa nu depaseasca echivalentul in lei al sumei de 5.000.000 euro, calculat la cursul Inforeuro aferent lunii octombrie 2016.

Contributia eligibila minima a solicitantului reprezinta procentul din valoarea totala eligibila a proiectului propus, care va fi suportat de solicitant.

A. Contributia solicitantului pentru cheltuielile care nu fac obiectul schemei de minimis

In cadrul apelurilor de proiecte vizate prin prezentul ghid al solicitantului – conditii specifice, cheltuielile care nu fac obiectul schemei de ajutor de minimis trebuie sa reprezinte max. 50% din valoarea proiectului.

Contributia eligibila minima a solicitantului din totalul costurilor eligibile este prezentata in tabelul de mai jos:

tabel1

 Pe parcursul implementarii proiectului, cheltuielile considerate neeligibile, dar necesare derularii proiectului vor fi suportate de catre beneficiar.

B. Contributia solicitantului pentru cheltuielile care fac obiectul schemei de ajutor de minimis
In cadrul prezentului ghid al solicitantului – conditii specifice, pentru cheltuielile care fac obiectul schemei de ajutor de minimis, contributia eligibila minima a solicitantului din totalul costurilor eligibile este 0.

1.10. Regiunea/ regiunile de dezvoltare vizate de apel

Prezentul apel este dedicat exclusiv regiunilor mai putin dezvoltate (Centru, Sud-Est, Sud Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia), regiunea Bucuresti-Ilfov fiind exceptata de la finantare pentru prioritatea de investitii 8.iii.

1.11. Schema de ajutor de minimis

Activitatile de care beneficiaza, in cadrul celei de-a doua etape cadru, intreprinderile nou create vor fi sprijinite printr-o schema de ajutor de minimis. Valoarea sprijinului financiar acordat in cadrul acestei scheme va fi de maximum 40.000 euro/ intreprindere, calculat la cursul inforeuro din luna octombrie 2016.

Valoarea totala a ajutoarelor de minimis acordate pentru intreprinderile nou create va reprezenta minimum 50% din valoarea totala eligibila a proiectului. Monitorizarea implementarii masurilor de minimis va fi asigurata de catre administratorul schemei de antreprenoriat, pe parcursul etapelor II si III.

Cheltuielile aferente activitatilor derulate in etapele I si III, precum si cele aferente activitatilor dedicate persoanelor fizice in etapa a II-a nu vor intra sub incidenta ajutorului de minimis.

Schema de minimis nu poate avea ca obiect urmatoarele categorii de ajutoare:
a) ajutoarele acordate intreprinderilor care isi desfasoara activitatea in sectoarele pescuitului si acvaculturii, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comuna a pietelor in sectorul produselor pescaresti si de acvacultura, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 17/21.01.2000;
b) ajutoarele acordate intreprinderilor care isi desfasoara activitatea in domeniul productiei primare de produse agricole, astfel cum sunt enumerate in Anexa 1 a Tratatului CE;
c) ajutoarele acordate intreprinderilor care isi desfasoara activitatea in sectorul transformarii si comercializarii produselor agricole, prevazute in Anexa nr. 1 a Tratatului CE, in urmatoarele cazuri:
• atunci cand valoarea ajutorului este stabilita pe baza pretului sau a cantitatii produselor in cauza achizitionate de la producatorii primari sau introduse pe piata de intreprinderile in cauza;
• atunci cand ajutorul este conditionat de transferarea lui partiala sau integrala catre producatori primari.
d) ajutoarele destinate activitatilor legate de export catre tari terte sau catre state membre, respectiv ajutoarele legate direct de cantitatile exportate, ajutoarele destinate infiintarii si functionarii unei retele de distributie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
e) ajutoarele subordonate folosirii marfurilor nationale in locul celor importate;
f) ajutoarele pentru achizitia de vehicule de transport rutier de marfuri.

Prin urmare, activitatile aferente etapei a II-a si, implicit, subactivitatilor corespunzatoare nu vor putea viza domeniile exceptate de la schema de minimis evidentiate mai sus.

Eligibilitatea solicitantului si a partenerilor 

In plus fata de prevederile specifice din prezentul ghid, se vor avea in vedere sectiunile relevante din Orientari privind accesarea finantarilor in cadrul POCU 2014-2020.

Eligibilitatea proiectului

In plus fata de prevederile specifice din prezentul ghid, se vor avea in vedere sectiunile relevante din Orientari privind accesarea finantarilor in cadrul POCU 2014-2020.

Eligibilitatea cheltuielilor

Tabelul poate fi consultat in ghid.

Cheltuielile pentru masurile care vizeaza infiintarea de noi intreprinderi (masuri de sprijin pentru antreprenoriat) vor fi tratate ca subventii/ ajutor de minimis, prin urmare aceste cheltuieli nu vor fi cuantificate drept cheltuieli de tip FEDR.

Reguli generale si specific

Cheltuielile de tip FEDR, inclusiv cele pentru echipamente, si cheltuielile pentru inchiriere si leasing vor respecta regulile si plafoanele stabilite prin Orientari privind accesarea finantarilor in cadrul Programului Operational Capital Uman 2014-2020.

  • Cheltuielile indirecte vor fi decontate ca finantare forfetara de maximum 15% din costurile directe cu personalul care nu face obiectul subcontractarii, prin aplicarea articolului 68 alineatul (1) litera (b) din REGULAMENTUL (UE) NR. 1303/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN SI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispozitii comune privind Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala si Fondul european pentru pescuit si afaceri maritime, precum si de stabilire a unor dispozitii generale privind Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european, Fondul de coeziune si Fondul european pentru pescuit si afaceri maritime si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului.
  • In categoria ”costuri directe cu personalul care nu face obiectul subcontractarii” intra cheltuielile de la categoriile MySMIS: „Cheltuieli aferente managementului de proiect”, „Cheltuieli salariale”, „Contributii sociale aferente cheltuielilor salariale si cheltuielilor asimilate acestora (contributii angajati si angajatori)”.
  • In implementarea proiectului, decontarea cheltuielilor indirecte se va realiza pentru fiecare membru al parteneriatului, prin aplicarea ratei forfetare de 15% la cheltuielile directe cu personalul care nu face obiectul subcontractarii efectuate de fiecare membru al parteneriatului si cuprinse in fiecare cerere de rambursare.

In plus fata de prevederile specifice din prezentul ghid, se vor avea in vedere sectiunile relevante din Orientari privind accesarea finantarilor in cadrul POCU 2014-2020.

Propunerile de proiect pot fi depuse panăa la data de 29.11.2016, ora 16:00.

Pentru a beneficia de consultanta pentru depunerea proiectelor completati acest formular.

DOCUMENTATIE

Puteti descarca urmatoarele documente utile:

Ghidul solicitantului

Website-ul programului

Anexe

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene
Finantator: UE si bugetul de stat

[caseta-final-fise]

2 Replies to “S-a lansat apelul de finantare pentru proiectele Diaspora Start-Up”

  1. IVAN GABRIEL spune:

    Lucrez in Belgia, impreuna cu sotia, Ivan Paulina, provenim din zona Campulung-Muscel, o zona moarta economic, si dorim sa ne intoarcem in tara,sa deschid o afacere si cu ajutorul fondurilor europene prevazute, cum putem beneficia de aceste proiecte, va rugam sa ne informati cit mai curind posibil, pentru ca nu mai suportam exilul si umilintele la care sintem supusi aici; Cu stima, fam IVAN, Belgia:

  2. Ivan spune:

    Buna seara,

    As dori un raspuns clar: legat de fondurile pentru diaspora, proiectul se trimite dupa ce se participa la programul de formare? Cine trimite proiectul si cine intra in programul de formare? Daca nu suntem admisi in programul de formare, mai trimitem proiect?
    Nu este deloc clar!!!
    Exista vreo legatura intre programul de formare si ideea de proiect?? Trebuie completata toata cererea stufoasa pentru o idee???
    UNDE ESTE INOVAREA PE CARE O PRETINDE PROGRAMUL???

Dă-i un răspuns lui IVAN GABRIEL Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top