S.O.S. IMM-urile: invataturile Guvernatorului BNR

Invataturile Guvernatorului BNR catre bancile neascultatoare

In cazul recentei conferinte patronate moral de Guvernatorul BNR, „Romania – incotro ? SOS IMM-urile”, chiar n-ar mai merita sa ne bazam pe sfanta teorie a conspiratiei ( ce se ascunde in spatele gestului guvernatorial ? etc ). Ar merita sa consideram simplu ca probabil s-a cam umplut un pahar vechi de 20 de ani datorita amatorismului sau imposturii intre timp generalizate, iar mai marii sistemului bancar s- au simtit, din spirit de luciditate, sa dea un semnal, sa faca un minim gest – chiar daca nu ne aflam la fine de mandat, ci la „sfarsitul unui ciclu politic”, cum ii place Ministrului de Externe sa spuna.

De aceasta data, tirul de forta nu s-a mai concentrat, ca in alte dati, asupra lipsei de viziune si de strategie a Romaniei, macar pe termen mediu ( ceea ce a facut Lucian ANGHEL de la BCR in discursul sau), ca in trecut, ci asupra bancilor comerciale. In urma catorva spovedanii initiale, cateva invataturi utile au fost formulate pe intelesul bancherilor, pe care imi permit sa le sintetizez aici:

  1. Daca vor sa performeze, nu doar sa supravietuiasca, bancile din Romania ar trebui sa-si readapteze urgent strategiile si planurile de afaceri.
  2. Intrucat creditele catre populatie nu mai pot avansa rapid, bancile s-ar cuveni sa nu ramana prizoniere ale retelelor dezvolatate de ele insele.
  3. Ar merita abandonata iluzia ca o crestere economica s-ar mai putea, din nou, baza pe consum.
  4. E necesar ca bancile sa-si reformeze specialistii, incepand prin a nu se mai raporta la scoring ca si criteriu de performanta.
  5. Intreg sistemul de absorbtie a Fondurilor Europene s-ar cuveni sa se trezeasca la realitate pana nu e prea tarziu: „multe dintre proiectele din Fonduri Structurale sunt doar niste ganduri frumoase, ca sa nu zic vise periculoase!” Ce politician are urechi sa auda e binevenit.
  6. Romania nu are nevoie de IMM-uri doar pentru a supravietui crizei, ci mai ales ca vectori de relansare si promovare a progresului economic.
  7. In continuare pentru a face o afacere de tip IMM, iti trebuie  un dram de nebunie, insa sa nu uitam ca „nu orice salt de la trapez este un succes” .

Daca acesti sapte pasi, cel putin, ar fi luati in considerare indeosebi de cei care guverneaza sau ar urma sa guverneze pe viitor tot ar mai exista ceva ultime sanse de redresare. Insa, nu in cele din urma, la peste doua decenii de la momentul din decembrie 89, insusi patronatul sectorului IMM per ansamblu ar merita sa recurga la o reformare: mai putina rapacitate, mai multa sinceritate cu sine, transparenta reala in decizii si ceva viziune strategica pentru provocarea unei schimbari nemimate, cum indemna reprezentantul FMI la lucrari, fostul ministru, Mihai TANASESCU – mai americanizat, in sens pozitiv, ca niciodata.

Totodata, merita felicitati arhitectii discreti din fundal ai unei asemenea dezbateri in societate: consilierul Adrian VASILESCU, jurnalistul Mihai MATIES de la „MasterMind Communications” si animatoarea PR, Ileana GHICA de la compania „Oxygen Servicii”, precum si toti ceilalti parteneri (vezi detalii: www.calendarevenimente.ro).

Sever Avram

Sever Avram

Sever AVRAM - coordonator general - Platforma de Actiune si Interventie Rapida a Societatii Civile in favoarea stimularii absorbtiei Fondurilor Europene "EU-RO Clearing Funds". A lucrat ca si consilier de afaceri publice pentru Comisia Europeana in Romania si a contribuit la elaborarea capitolului de politici sociale si dezvoltarea resurselor umane din cadrul Planului national de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana. Incepand cu anul 1996,  a activat ca si consultant si/sau trainer in domeniul institutiilor si fondurilor UE, al comunicarii, relatiilor publice si lobby-ului in cadrul a numeroase proiecte europene finantate direct de Comisia Europeana de la Bruxelles,  Departamentul de Stat al SUA, Open Society Institute, precum si de mari finantatori privati internationali sau autohtoni. In urma unui proiect PHARE pe care l-a coordonat, incepand cu anul 2004, se ocupa de organizarea sub egida Platformei CEFTAC (www.ceftac.ro) a “Zilei Europene a Concurentei si Competitivitatii in Romania” si a altor evenimente pentru mediul de afaceri. Din anul 2006, a avut initiative speciale legate de absorbtia fondurilor UE, incepand cu saloanele regionale si scolile de vara de la Constantza si Baile Sovata pana la cele doua editii deja desfasurate  ale Forumului Civic si de Afaceri pentru stimularea absorbtiei fondurilor UE (Bucuresti, in 2007 si 2008). Coordoneaza activitatea de consultanta pe proiecte a CPS (Consortiul Parteneritului Strategic) si a Atelierului Interactiv de Idei, Proiecte si Investitii Inovative (www.StructuralFunds.ro).  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top