Salariile bugetarilor, majorate de la 1 iulie cu un sfert din nivelul prevăzut de lege

bani.jpg

Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului și prin votul majorității de guvernământ, a semnat majorarea salariilor bugetarilor, de la 1 iulie, cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 și nivelul în plată la finele anului trecut. Parlamentul a decis, totodată, majorarea cu 15% a salariului de bază pentru angajații Ministerului Transporturilor și Ministerului Culturii.

Majorarea este acordată pentru ”complexitatea muncii”. De asemenea, Legislativul a hotărât și acordarea unui spor de 50% pentru bugetari implicați în proiecte finanțate din fonduri externe rambursabile, cât și aplicarea integrală pentru angajații Parlamentului a legii salarizării unitare a bugetarilor.

Măsura a fost introdusă marți în comisia pentru muncă a deputaților și votată în aceeași zi în plenul Camerei Deputaților, prin amendarea unui proiect legislativ care prevedea inițial majoarea cu 10% a salariilor de bază pentru ”personalul didactic care îndeplinește funcția de diriginte, profesor/antrenor”.

Pentru că scopul proiectului era cu totul altul, USR a reclamat că modificările aduse aplicării Legii salarizării unitare încalcă principiul bicameralismului și ar fi neconstituționale. Deputații PSD, PNL și UDMR au introdus și votat în aceeași zi o serie de modidicări care prevăd aplicarea a încă unei pătrimi din nivelurile de salarizare prevăzute în Legea salarizării unitare.

Astfel, ”începând cu data de 1 iulie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare lunară și indemnizațiile lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022 și cele din luna decembrie 2021”.

Citește articolul integral aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top