Satu Mare: Circa 50 de proiecte din domeniile cultura, sport si tineret, finantate cu 450.000 de lei

9v8a2732.jpg

Primaria Satu Mare a selectat pentru finantare nerambursabila 47 de proiecte din domeniile cultura, sport si tineret, pentru care a alocat suma de 450.000 de lei, informeaza, marti, administratia locala, printr-un comunicat de presa.

„Comisia de specialitate, constituita la nivelul Primariei Municipiului Satu Mare, prezidata de primarul Kereskenyi Gabor, a incheiat procesul de evaluare si selectie a celor 57 de proiecte depuse de catre organizatiile non-profit din sfera tineretului, sportului si activitatilor culturale. Din cele 57 de proiecte depuse, 47 au avut dosarul complet, conform metodologiei de selectie a proiectelor cu finantare nerambursabila, cu fonduri alocate din bugetul local al municipiului Satu Mare prin Centrului Cultural G.M. Zamfirescu”, precizeaza sursa citata.

In acest an, Primaria Municipiului Satu Mare, prin Centrul Cultural „G.M Zamfirescu”, a alocat 450.000 lei pentru finantarea proiectelor, din care 300.000 lei pentru proiectele din sfera culturii. De altfel, pe acest domeniu au fost depuse cele mai multe solicitari, respectiv 29 de proiecte.

De asemenea, Primaria Municipiului Satu Mare a alocat 100.000 lei pentru sustinerea financiara a proiectelor destinate tinerilor si 50.000 lei pentru desfasurarea evenimentelor sportive.

In acest an, pe domeniul tineret au fost depuse 20 de proiecte, iar in urma procesului de selectie vor fi finantate 13 proiecte care au indeplinit conditiile de eligibilitate. Pe linia de sport au fost depuse 8 proiecte, toate fiind declarate eligibile.

Sursa: Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top