Deunazi am primit la sediul Agentiei noastre de consultanta vizita intempestiva a reprezentantilor unui beneficiar de proiecte pe Economie Sociala. Nu voi comenta cu vorbe mestesugite cele aflate, ci va las pe dvs sa decideti daca suntem pe terenul minat al noilor fonduri europene.
Beneficiarul nostru detaliaza: ”Suntem organizatie mica, avem un proiect mic cu buget de aprox. 40.000 euro pentru intreprinderea noastra sociala. Avem 3 angajati vulnerabili cu salarii de 1000 lei/luna. Cum sa le platesc salariile „doar atunci cand primesc banii pe cererea de plata?”. La banca au ras cu lacrimi cand au vazut contractul de finantare pe 6.1. Negociam cu banca un credit de cash flow cand a aparut instructiunea spre consultare si s-a blocat totul.”
Aceasta este doar una dintre zecile de reactii pe care le-am primit in cadrul sondajului „SGB pentru proiectele POSDRU” urmare a aparitiei spre consultare a Instructiunii privind reglementarea aspectelor referitoare la procesul de monitorizare a implementarii contractelor de finantare POSDRU care prevede obligativitatea introducerii unui instrument de garantare pentru suma aferenta prefinantarii solicitate de catre beneficiarii proiectelor care intra sub incidenta ajutorului de stat si de minimis.
95% dintre cei 103 respondenti au avertizat asupra impactului negativ pe care introducerea unei astfel de masuri o va avea asupra proiectelor lor. Ca raspuns la comentariile participantilor la sondaj, Agenti LEONIDAS & PROEUROPA FONDURI EUROPENE a initiat o scrisoare deschisa pe care a transmis-o Ministrului Fondurilor Europene si Directorului General al AM POSDRU prin care cerem eliminarea acestei prevederi.
Surpriza …sau poate NU: BANCA NU PIERDE NICIODATA !!!!!