Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a anunțat, că este nevoită să amâne cu 2 luni deschiderea celor două apeluri de proiecte pentru finanțarea microîntreprinderilor din cele 4 județe ale sale, ca urmare a noii ordonanțe de urgență prin care Guvernul a schimbat procedurile în programele de fonduri europene.
În total, ADR Vest spune că trebuie să amâne cu 2 luni calendarul de lansare a unui număr de 23 de apeluri de proiecte, programate anul acesta în cele 4 județe ale regiunii Vest: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.
ADR Vest spune că a a trebuit să-și decaleze cu 2 luni calendarul apelurilor de proiecte în urma adoptării de către Guvernul României a Ordonanței de Urgență nr. 23 din 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune 2021-2027.
Sursa: startupcafe.ro