Spaţiul comunitar şi eternele contribuţii fiscale

Faptul că la început s-a crezut că oamenii pot alege să trăiască şi să muncească într-o anume ţară pentru a plăti mai puţine impozite, ori că societăţile pot activa acolo unde sarcina fiscală nu este tocmai apăsătoare, a făcut să nu se înţeleagă necesitatea coordonării (armonizării) impozitelor. Mult mai târziu s-a realizat că toate acestea pot duce la o competiţie (dăunătoare) între impozitele practicate în diferitele state membre ale UE.

 

 În prezent, în spaţiul comunitar există mai multe tipuri de impozite si contribuţii obligatorii. Între acestea, impozitele directe sunt întotdeauna plătite şi suportate de contribuabil şi vizează veniturile persoanelor, capitalul ori profitul societăţilor comerciale, inclusiv dividendele, dar şi averea. Tot aici se includ şi majoritatea impozitelor locale.

 

Cât priveşte contribuţiile la asistenţa socială, acestea sunt taxe obligatorii percepute de instituţiile de protecţie socială pentru a asista pe cei bolnavi, pentru îngrijirea persoanelor cu handicap ori asistarea şomerilor, pentru însoţitori, pentru a asigura veniturile persoanelor asigurate pentru anumite riscuri: boală, compensări, pensii.

Aşa cum bine cunoaştem, impozitul este un instrument de reglare economică ce poate fi folosit pentru a influenţa consumul, pentru a încuraja economisirea ori pentru orientarea felului în care sunt organizate companiile. Aplicarea politicii fiscale este esenţială pentru toate statele UE, iar acţiunile unei ţări pot avea impact atât asupra pieţei interne cât şi asupra pieţelor ţărilor vecine. De aceea statele membre trebuie să colaboreze şi să nu desfăşoare politici de impozitare total diferite.

Pentru a putea stabiliza piaţa internă, sistemul de taxe de consum trebuie să fie cât se poate de neutru. Cu ani buni în urmă, acolo unde reducerile la impozite la exportul de bunuri dintr-un stat membru în altul, erau mai mari decât sumele plătite de fapt, ele acţionau ca subvenţii la export.

Din acest motiv, Comunitatea Europeana a adoptat taxa pe valoare adăugata. Totuşi, atunci când a fost introdusă, statele membre ale UE au primit prerogative de a-şi stabili propriile taxe.

Din momentul în care piaţa unică a devenit realitate şi consumatorii au putut să-şi cumpere bunuri din orice stat membru doreau, fără restricţii de graniţă, diferitele cote de impozitare aplicabile diverselor bunuri au fost de natură a diversifica afacerile, iar rezultatul nesimetriei producţiei şi distribuţiei a atras repercusiuni speciale într-un plan mai larg.

Pe măsura ce integrarea europeană progresează, încurajata şi de introducerea monedei unice EURO, se acordă atenţie tot mai sporită supravegherii interacţiunilor complexe dintre cele 27 sisteme de impozitare. În acest context subliniem că statele membre trebuie să ia din ce in ce mai multe decizii comune pentru a-şi adapta sistemele de impozitare la nevoile sociale în continuă schimbare.

Politicile comunitare de impozitare pot introduce noi priorităţi, însă se impune urmărirea permanentă a cadrului fiscal din fiecare ţară spre a nu se produce un impact nedorit asupra altora şi pentru a asigura o suveranitate reală pe acest plan.

 

Ionel Bostan

Ionel Bostan

Ionel Bostan este publicist şi prozator – membru al Uniunii Scriitorilor (USR) şi Asociaţiei Jurnaliştilor din România (AJR). N.21 februarie 1962, Giurgeşti-Tg.Frumos, judeţul Iaşi. Studiază Economia şi Dreptul la Univ. „Al.I.Cuza” Iaşi. Profesor universitar din anul 2002.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top