Analizînd modul de organizare/ funcţionare al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) observăm că în organigrama instituţiei se regăseşte o (nu se ştie cît de fericit intitulată) Direcţie de Informaţii fiscale (DIF). Aceasta funcţionează în subordinea vice-preşedintelui, avînd poziţia cea mai strategică faţă de ceilalţi doi vici, şi anume a celui care răspunde de Direcţia Generală de Coordonare şi Inspecţie fiscală.
Activitatea DIF constă în analizarea informaţiilor fiscale deţinute de ANAF, indiferent de sursa de provenienţă, în vederea identificării contribuabililor cu risc ridicat, spre a fi supuşi inspecţiei fiscale.
●Tot DIF acţionează pentru obţinerea de informaţii fiscale noi, în scopul eficientizării şi raţionalizării activităţii de inspecţie fiscală şi iniţiază protocoale de schimb de informaţii cu alte instituţii.
●Analizează informaţiile din presă ori din diverse surse în vederea identificării unor eventuale riscuri fiscale şi efectuează acţiuni de cercetare-documentare în vederea verificării calităţii informaţiilor, pentru a se asigura realitatea acestora.
●Elaborează strategii şi obiective de luptă împotriva evaziunii fiscale, precum şi metode şi tehnici de depistare a faptelor de această natură.
Remarcăm că formularea „din diverse surse” (potrivit HG 495/2007) nu exclude crearea de reţele (plătite) de informatori, lucru dealtminteri familiar Fiscului din unele ţări dezvoltate.
Era de aşteptat ca, prin recurgerea la sistemul de informatori, investigarea fraudelor fiscale să devină mult mai performantă – sub aspectul descoperirii lor şi al recuperării sumelor sustrase. Însă, lucru ce nu trebuie neglijat, apreciem că fisurile reglementărilor sînt de natură să favorizeze, mai degrabă, producerea unor abuzuri nedorite în relaţia stat-contribuabil, decît creşterea randamentului bugetar.
Cu toate acestea, recent a fost legiferată consolidarea unor măsuri de tip „tax espionage”, aflate în discuţie. Astfel, prin OUG nr. 46 din 13/05/2009, privind îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii (prin care a fost modificată OUG nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare) se dispune crearea de baze de date care să servească prevenirii şi combaterii infracţiunilor şi a altor fapte ilicite în domeniul fiscal, de către GF.
Apoi, aceeaşi instituţie trebuie “să efectueze, în exercitarea controlului operativ şi inopinant, monitorizări şi verificări necesare prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor de fraudă şi evaziune fiscală.”
Probabil, pentru aceasta, o divizie de comisari va opera exclusiv în materie de culegere şi prelucrare de informaţii. Astfel, războiul antievaziune se va duce şi pe un front invizibil.
Rămîne de văzut, în următoarea perioadă – în care, se pare, criza îşi va arăta şi mai puternic colţii, în ce măsură acţiunile de tipul arătat pot să determine mobilizarea unor resurse mai însemnate la dispoziţia Executivului.
Atata vreme cat firmele se pot vinde fara certificat fiscal, ANAF-ul poate sa inventeze tot felul de servicii de control ca tot degeaba e. De vreme ce in fruntea Directiilor de control sunt niste analfabeti numiti politic, sau pocaiti sustinuti de mafia pocaitilor, infiintarea de noi structuri nu face decat sa ingreuneze efectuarea unui control de calitate.