Sprijinirea investițiilor în capacități de producere energie electrică și/sau termică din biomasă/biogaz și energie geotemică

energie.png

Status: Activ
Buget: 15.000.000 euro
Termen limită: 31 decembrie 2020

OBIECTIV

Creşterea ponderii energiei regenerabile în totalul consumului de energie primară, ca rezultat al investiţiilor de creştere a puterii instalate de producere a energiei electrice şi termice din resurse regenerabile mai puţin exploatate. Reducerea emisiilor de carbon în atmosferă generate de sectorul energetic prin înlocuirea unei părţi din cantitatea de combustibili fosili consumaţi în fiecare an (cărbune, gaz natural).

SOLICITANȚI ELIGIBILI

  • Unități administrativ teritoriale
  • Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară
  • Societăți comerciale care au ca activitate producerea de energie în scopul comercializării

ACTIVITĂȚI ELIGIBILE

  • Achiziţionarea şi amenajarea terenului în scopul amplasării echipamentelor/instalaţiilor proiectului;
  • Execuția clădirilor şi/sau construcţiilor necesare amplasării şi montării utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor aferente proiectului
  • Achiziţia și montajul de utilaje, instalaţii, echipamente noi, inclusiv a echipamentelor de monitorizare continuă necesare îndeplinirii obiectivului proiectului;
  • Organizarea de şantier
  • Lucrări de racordare la reţeaua Sistemului Electroenergetic Naţional
  • Pregătirea proiectului (elaborare studiu de fezabilitate, proiect tehnic, documentație de atribuire, obținere avize, autorizații, acord de mediu, etc.); management de proiect; audit proiect; acțiuni de promovare proiect – numai pentru proiectele care nu intră sub incidența ajutorului de stat.
  • Realizarea şi/sau modernizarea capacităţilor de producere energie electrică şi termică în cogenerare din biomasă şi biogaz;
  • Realizarea şi/sau modernizarea capacităţilor de producţie a energiei termice din biomasă sau biogaz;
  • Realizarea şi/sau modernizarea capacităţilor de producţie a energiei electrice din biomasă sau biogaz;
  • Realizarea şi/sau modernizarea capacităţilor de producţie a energiei termice din energie geotermală.

BUGET

Maxim 15.000.000 euro, iar valoarea cofinanțării (contribuției beneficiarului) va atinge următoarele procente:

  • 2% pentru proiecte având ca beneficiari unități administrativ teritoriale și ADI, pentru cheltuielile eligibile care nu intră sub incidența regulilor de ajutor de stat
  • 20% din costurile eligibile ale proiectului, pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici
  • 30% din costurile eligibile ale proiectului, pentru întreprinderile mijlocii
  • 40% din costurile eligibile ale proiectului, pentru întreprinderile mari

DOCUMENTAȚIE

Website-ul programului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top