Reducerea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali

energie-verde-2020.jpg

Status: Inactiv
Buget: 11.826.296 euro
Termen limită: 31 decembrie 2020

OBIECTIV

Capacitate întărită a producătorilor industriali de a identifica și implementa măsuri de eficiență energetică prin introducerea de sisteme de monitorizare, în vederea înregistrării de economii în consumul de energie și evitarea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul societăților sprijinite.

SOLICITANȚI ELIGIBILI

Societățile cu personalitate juridică din industrie care înregistrează consumuri energetice de peste 1.000 tep/an (definite drept mari consumatori de energie, conform ANRE), pentru care trebuie implementate sisteme de monitorizare, în vederea identificării rapide a soluţiilor imediate de reducere a consumurilor şi pentru care trebuie să existe un instrument puternic de cuantificare a efectelor pozitive ale aplicării măsurilor de creştere a eficienţei energetice. Sucursalele, agențiile, reprezentanțele societăților sau alte dezmembrăminte fără personalitate juridică nu sunt eligibile.

ACTIVITĂȚI ELIGIBILE

  • Achizitionarea si implementarea sistemului de monitorizare a consumului de energie la nivelul platformei industriale respectiv instalaţii/ echipamente necesare realizarii de sisteme de monitorizare a consumului de energie la întreprinderi (societăţi) din industrie cu consumuri de peste 1.000 tep/an, în scopul de reducere imediată și pe termen scurt (1 – 5 ani) a pierderilor de energie, localizarea punctelor de aplicare şi cuantificarea potenţialului de reducere a consumului de energie si pentru maximizarea eficienţei măsurilor de creştere a eficienţei energetice ce pot fi aplicate ulterior de catre solicitant;
  • Pregatirea proiectului (elaborarea studiilor, obținerea avizelor, autorizațiilor etc.);
    – Sisteme de monitorizare (hardware şi software): senzori pentru instrumente de măsură şi/sau instrumente de măsură şi dispozitive de control pentru date de proces industrial;
    – RTU (Remote Terminal Units) – Unitate de prelevare date din proces industrial sau din câmp, sistem de comunicare date, staţie;
    – Sistem de comunicare date;
    – Staţie master (staţia la care ajung toate comunicaţiile şi care este legată de toate echipamentele şi subsistemele);
    – Sistem computerizat de prelucrare a datelor, recomandare a unor soluţii sau acţiuni şi/sau optimizarea acestor acţiuni.
    – Alte echipamente, numai dacă sunt necesare implementării proiectului (ex. autolaboratoare de măsurări energetice, analizoare de gaze, etc).
  • Managementul proiectului, auditul proiectului;
  • Informare si publicitate;
  • Durata de implementare a proiectului este de 18 luni.

BUGET

Valoare cumulată totală a proiectelor depuse, la care se va închide apelul: 11.826.296 euro. Valoarea maximă eligibilă a finanţării nerambursabile acordate pentru o întreprindere unică (indiferent de tipul acesteia – mică, mijlocie sau mare) nu poate depăși echivalentul în lei a 200.000 euro, calculat la cursul Inforeuro din luna anterioară depunerii cererii de finanţare, reprezentând 100% din costurile eligibile.

DOCUMENTAȚIE

Website-ul programului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top