Vasile Blaga a evaluat Regiunile de dezvoltare

Blaga, Regiuni de Dezvoltare, proiecte, finantare, fonduri

„Imi pare rau, dar nu mai avem ce astepta”, a spus ministrul. Vasile Blaga a prezentat o situatie a proiectelor aflate in evaluare, selectie si contracte de finantare, aratand ca foarte bine stau Regiunea Centru, care are 131 de proiecte, in valoare de 134 de milioane de euro, Regiunea Nord-Est, cu un numar de 227 de proiecte in valoare de 222 de milioane, si Regiunea Nord-Vest, cu 122 de proiecte in valoare de 104,8 milioane de euro.

Rezultate sub asteptari se inregistreaza in Regiunea Sud-Vest, cu 81 de proiecte in valoare de 22 de milioane de euro, si in Regiunea Vest, cu 53 de proiecte in valoare de 43 de milioane de euro. Regiunea Sud a fost catalogata de ministrul Vasile Blaga drept repetenta, cu doar 40 de proiecte in valoare de 33 de milioane de euro.

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Locuintei a mai spus ca in data de 8 mai 2009 au fost semnate 299 de contracte de finantare, in valoare de 766 de milioane de euro.

Ritmul de contractare a crescut foarte mult in anul 2009 astfel ca, daca pana la sfarsitul anului 2008 au fost semnate 40 de contracte, din care 15 de asistenta tehnica, in primele patru luni ale acestui an au fost semnate 259 de contracte. Aceasta evolutie se datoreaza masurilor de reducere a perioadelor de evaluare, dar si atentiei sporite acordate Programului Operational Regional pentru perioada 2007-2013.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top