Compania DAS Iasi va gestiona in urmatoarea perioada lucrarile de constructie si montaj pentru instalarea in municipiu a 45 de puncte si 3 module termice.
Investitia, finantata cu bani de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), are o valoare de 9,41 milioane lei (2,24 milioane euro).
Compania ieseana a castigat contractul fiindca oferta celeilalte firme participante la licitatie, SC Conest SA, a fost cu 400.000 de euro mai mare.
„Am trimis la BERD raportul cu firma care a avut cea mai buna oferta financiara. Banca si-a dat acordul pentru solutia propusa de noi, solutie prin care am reusit sa economisim si o parte din bani.
Daca BERD va fi de acord, vom propune ca suma ramasa de 400.000 de euro ramasi sa fie cheltuita pentru modernizarea a inca 16 puncte termice din municipiu”, a declarat Costica Neculai, directorul Centralei Electrice de Termoficare Iasi.
Punctele care vor fi modernizate in urmatoarea perioada de catre SC DAS SRL sunt PT 1, 2, 3, 4, 5, 7 Socola, PT 10, 11, 14, 15 Cantemir, PT 1, 2 Tudor Vladimirescu, PT 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 Alexandru cel Bun, PT 10, 13, 14, 15, 16 Dacia, PT 2 Canta, PT 2 Moara de Foc, PT 1 C. Negri, PT Tg. Cucu, PT Kogalniceanu, PT Filarmonica, PT 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28 Tatarasi si PT 2, 3, 4, 5, 6 Gara.