Nemultumiri legate de aprobarea proiectelor integrate pentru localitatile brasovene

Brasov, dezvoltare, proiect, finantare europeana, buget

„Aceste reguli au fost lansate doar de cateva zile cu toate ca toti primarii au avut pregatite proiecte pentru apa, canalizare, asfaltari de drumuri, conform regulilor din sesiunile trecute. Consider ca nu este tocmai un lucru fair-play. Incercam sa sprijinim primarii sa-si adopte proiectele, dar nu este tocmai in regula. Speram ca aceasta luna si jumatate cat au la dispozitie pentru finalizarea si depunerea proiectelor pe noua grila de punctaj, termenul sa fie prelungit, deoarece o luna si jumatate de adaptare la noua grila care favorizeaza asfaltarile de drumuri este cam putin pentru ca avem inca de lucrat la complementaritatea dintre aceste programe de finantare. Este cazul comunei Moeciu care vrea finantare pentru o retea de canalizare, dar nu poate primi aceasta finantare din cauza ca statia de epurare este legata de un alt proiect cu alta finantare europeana. Moeciu este o zona turistica si nu vorbim doar de locuitorii zonei, ci de miile de turisti care vin aici si au nevoie de asa ceva. Consider ca este un lucru nu tocmai in regula”, a declarat subprefectul Roxana Manzatu.

Aceasta a spus ca problemele care au intervenit sunt legate de lipsa de comunicare dintre ministerele care gestioneaza diferitele programe de finantare. Este vorba despre Programul National de Dezvoltare Rural, la Agentia de Plati, Dezvoltare Rurala si Pescuit, autoritate centrala, Ministerul Mediului cu programul sectorial de mediu, Ministerul Dezvoltarii, cu programul regional.

„Intre ele trebuie sa se aseze la masa si sa discute pentru ca, odata ce un proiect este finantat pe unul dintre programe, trebuie sa fie considerat valabil ca investitie certa pentru un proiect din alt program de finantare. Este perfect normal ca ei sa discute aceste lucruri. Iata ca localitatea Moeciu s-a lovit de aceasta problema pentru ca nu s-au inteles doua autoritati centrale si au respins proiectul. Este putin absurd ca lipsa de dialog si incheierea unor protocoale de colaborare intre ministerele care gestioneaza diverse proiecte sa blocheze un proiect dintr-o zona turistica emblematica cum este Bran-Moeciu”, a subliniat subprefectul Brasovului.

Roxana Manzatu a aratat ca si alte localitati din judet cum sunt Vistea, Voila, Crizbav au asemenea probleme. Singura localitate al carei proiect integrat apa-canalizare-drumuri care a fost aprobat este Dragus.

Subprefectul a adaugat ca a aceptat aceasta functie pentru a face ceva in folosul comunitatilor locale nu doar sa contabilizeze niste cifre, iar, daca va vedea ca sunt puse tot felul de piedici, este posibil sa renunte la functie. „Facem tot posibilul ca impreuna cu primarii sa mai putem face ceva, daca se va putea”, a afirmat subprefectul Brasovului.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top