
Valoarea contractului, finantat in totalitate din fonduri nerambursabile PHARE a fost de 1.894.000 Euro si a fost derulat de firma „AAM Management Information Consulting Ltd” din Ungaria.
In cadrul proiectului s-a elaborat o strategie de prevenire a pagubelor produse de inundatii care cuprinde: analiza detaliata a situatiei actuale a retelelor de transport, analiza statisticilor referitoare la inundatii si un plan de actiune.
Totodata, in cadrul proiectului au fost instruiti un numar de aproximativ 34 de reprezentanti ai Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, precum si ai celorlalti Beneficiari.
Beneficiarii acestui proiect sunt Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, prin directiile de specialitate, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. si Compania Nationala de Cai Ferate „CFR” S.A., autoritati competente in domeniul infrastructurii de transport.
Durata de implementare a acestui proiect a fost de un an.