Subprefectul Dragomir Tomaseschi a anuntat ca a sesizat Politia in cazul unui contract semnat de catre Primaria din Cozmesti cu SC Compania Quantum SRL.
Acesta sustine ca, in urma unei licitatii care a avut loc in toamna anului trecut, primarul comunei ar fi majorat suma care trebuia cheltuita pentru pietruirea unor drumuri cu aproximativ 100%.
„Firma a castigat licitatia cu o oferta de 200.000 lei. La 5 minute dupa semnarea contractului, firma a descoperit lucrari ascunse, fapt pentru care s-a semnat un act aditional prin care se majora cu 50% valoarea contractului.
In plus, primaria a mai dat 9.520 lei firmei SC Metsil Prod SRL din Potcoava-Olt pentru lucrari asemanatoare si 34.755 de lei firmei SC Telechi SRL din Raducaneni-Iasi pentru achizitia de agregate naturale.
Suma totala a fost calculata la 354.492 lei, iar suma platita efectiv de primarie este de 354.792 de lei. Suma totala cheltuita pentru drum a fost de aproape 400.000 lei”, a declarat Dragomir Tomaseschi.
Acesta spune ca va verifica toate licitatiile care au avut loc de la inceputul lui 2008 si pana in prezent.
Quantum: „Solicitarea majorarii contractului a fost facuta de catre autoritatea contractanta”
Reprezentantii SC Compania Quantum SRL sustin ca majorarea contractului s-a facut conform legii. Mai mult, cel care a solicitat majorarea contractului ar fi beneficiarul, adica autoritatile locale din comuna.
„Valoarea contractului a fost majorata in procent de 50% si nu 100%, asa cum s-a speculat, si este conform legii. Solicitarea majorarii contractului a fost facuta de catre autoritatea contractanta, ca urmare a necesitatii intretinerii si, implicit, acoperirii prin impietruire a unor lungimi suplimentare de drum, fata de propriul calcul initial, in acest sens partile semnand un act aditional.
Data semnarii actului aditional este ulterioara datei semnarii contractului initial si nicidecum in aceeasi zi.
Confuzia persoanelor care au lansat aceste afirmatii pleaca de la faptul ca in preambulul actului aditional s-a facut referire la contractul de baza, precum si la data semnarii acestuia, asa cum este firesc, incheierea in fapt a acestuia si numarul de inregistrare evidentiand clar ca data ulterioara, momentul parafarii actului aditional”, se arata intr-un comunicat emis de reprezentantii societatii.
Acestia mai sustin ca respectivul contract de achizitii a fost unul prin care s-au licitat liste de cantitati, precum si „orele utilaj” aferente punerii acestora in opera.
Mai multe detalii: www.flacarais.ro.