
„Reforma incepe cu investitia in oameni” este titlul proiectului castigat de Prefectura Braila, care va primi finantare de la Uniunea Europeana din Fondul Social European, prin Programul Dezvoltarea Capacitatii Administrative.
Proiectul vizeaza instruirea a 57 persoane din cadrul Prefecturii Braila, a 43 de persoane cu atributii in domeniul atragerii de fonduri europene si a 43 de persoane ale Unitatilor Administrativ-Teritoriale din judetul Braila.
Persoanele care vor fi instruite la nivelul prefecturii au fost alese inclusiv din cele doua servicii publice comunitare subordonate, respectiv Serviciul Comunitar de Evidenta si Eliberare a Pasapoartelor Simple si Serviciul Comunitar Regimul Permiselor de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor.
Domeniile de instruire care vor fi avute in vedere in cadrul acestui proiect sunt managementul de proiect, managementul strategic, managementul relatiilor cu clientii si acquis comunitar si legislatie armonizata.
Proiectul va beneficia de finantare in valoare de 303.535 lei din Fondul Social European. Proiectul face parte din programul „Imbunatatiri de structura si proces ale managementului ciclului de politici publice”, Domeniul Major de Interventie Imbunatatirea eficacitatii organizationale, Operatiunea Module de pregatire in domenii ca achizitiile publice, ECDL, limbi straine, dezvoltarea de proiecte, licitarea si managementul proiectelor.