Chinurile tinerilor care incearca la Prima Casa

Prima Casa, chinurile tinerilor, aprobarea dosarelor, antecontracte

Doi tineri au acceptat sa stea de vorba cu reporterii nostri si au povestit cum zilnic sunt sunati de banci si li se cer alte documente, cum sunt pusi sa reinnoiasca actele aduse initial sau sa ceara de la Registrul Comertului actionarii firmelor unde sunt angajati.

Programul „Prima Casa”, lansat cu surle si trambite la inceputul lunii iulie, cu scopul de a ajuta economia si pe tineri sa achizitioneze o locuinta nu este decat praf in ochi. Nici unul dintre obiectivele sale initiale nu are pana acum acoperire in realitate. Nici tinerii nu sunt ajutati sa isi cumpere o casa si nici economia.

Doi tineri care se chinuiesc de mai bine de doua luni sa achizitioneze o casa prin acest program guvernamental, au povestit pe larg care au fost incercarile prin care au trecut. Cea mai mare teama a lor este ca vor ramane si fara sumele de bani platate in avans pentru casele mult visate, asta fara sa mai puna la socoteala cheltuielile facute pentru numeroasele acte cerute, notari sau timpul pierdut si nervii macinati. Si zbuciumul lor nu este unic, o dovesc chiar datele prezentate de banci sau de notari.

Zilnic, suna proprietarul!

Din cauza procedurii sinuoase dintre bancile comerciale si Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), persoanele care au depus documentatia in vederea achizitionarii unei locuinte prin programul guvernamental ar putea ramane fiecare fara cateva mii de euro.

„Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult este ca nimeni nu ne spune cat mai dureaza. Din cate stiu, dosarul nostru a ajuns la Fond de pe data de 10 august, dar nici pana azi nu am mai primit vreun raspuns. Daca s-ar fi specificat foarte clar cat timp este necesar pentru avizarea si aprobarea intregii documentatii, atunci am fi stabilit si noi cu proprietarul un dead-line conform cu realitatea. Nu mai rezistam psihic. Zilnic, ne suna atat proprietarul cat si cei de la agentia imobiliara sa ne intrebe cand e gata si nu stim ce sa raspundem”, a spus Magda Olaru, o tanara din Iasi al carei antecontract expira la jumatatea lunii septembrie.

Potrivit documentului, avansul platit proprietarului pentru un apartament in zona Billa se ridica la circa 3.300 euro, banii fiind achitati acestuia in urma cu o luna jumatate. Intr-o situatie asemanatoare sustine ca se regaseste si ieseanul Ionut M. care a platat avans de 2.500 euro in vederea cumpararii unei locuinte prin „Prima Casa”.

„Daca as fi stiut ca dureaza atat de mult timp nu as mai fi aplicat. De cate ori am intrebat cat trebuie sa asteptam nu mi-a spus nimeni ca ar putea fi vorba de luni de zile insa practica tocmai asta demonstreaza”, a comentat tanarul al carui dosar de imprumut urmeaza sa ajunga la Fondul de Garantare in cateva zile, dupa cum sustine banca, desi documentatia a fost intocmita de mai bine de o luna.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top