Trei GAL-uri infiintate din fonduri FEADR in judetul Prahova

fonduri FEADR, GAL-uri, finantare, Axa 4, proiecte, contracte

Cele trei proiecte, primele in judet de acest gen, beneficiaza fiecare de o finantare in valoare de 64.000 de euro, incluzand si TVA. Acestea sunt finantate prin Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare rurala, Axa 4 „Functionarea grupurilor de actiune locala, dobandirea de competente si animarea teritoriului”.

Cele trei proiecte, care se vor derula pe parcursul a patru luni au ca scop dezvoltarea de parteneriate publice-private prin implicarea actorilor locali in luarea deciziilor economico-sociale.

Principalele activitati cuprinse in aceste proiecte se refera la: infiintarea juridica a Grupului de Actiune Locala, intocmirea Planului Local de Actiune si supunerea lui dezbaterii publice, organizarea de intalniri, dezbateri, mese rotunde, sesiuni de instruire.

Stefan Olteanu, presedintele Fundatiei Oamenilor de Stiinta Prahova, initiatorul proiectului denumit „Drumul carbunelui” a declarat ca, dupa infiintarea acestor GAL-uri, partenerii implicati vor putea avea acces mai usor la fondurile structurale pentru dezvoltarea economica a zonelor vizate.

Cel de-al doilea proiect, intitulat „Grupul de Actiune Locala Valea Slanicului” are ca parteneri opt primarii – cea a orasului Slanic si cele din sapte comune limitrofe, precum si patru societati comerciale si trei parohii – Livadea, Cocorastii Mislii si Varbilau.

Cel de-al treilea proiect, numit „Grupul de Actiune Locala Valea Teleajenului” are ca parteneri trei comune – Lipanesti, Gura Vitioarei si Magurele, doua societati comerciale si trei parohii: Seciu, Sipotu si Faget, precum si Asociatia de Sprijin Comunitar Provident.

In cadrul celor trei proiecte, dupa infiintarea juridica a GAL-urilor se vor identifica proiecte eligibile pentru dezvoltarea economica a acestor zone. Potrivit reprezentantului FEADR, Valentin Dimon, in anul 2009 au fost semnate contracte de finantare si au intrat in implementare sapte proiecte in judet.

Acestea sunt DJ 101 G, care are o valoare de 8,5 milioane de euro, din care s-au cheltuit anul trecut aproximativ 125.000 de euro; reabilitare strazi Mizil, proiect in valoare de 2,5 milioane de euro, bani care au fost cheltuiti in totalitate; modernizare Calea Dacia din municipiul Campina, cu o valoare a proiectului de peste 5,5 milioane de euro, din care nu s-a cheltuit nimic anul trecut; restaurare Manastirea Varbila, cu o valoare a proiectului de peste 1,6 milioane de euro, bani intrati in totalitate in conturi; Promovarea Potentialului Turistic, proiect in valoare de 157.474 de euro, din care s-au cheltuit aproximativ 30.000 de euro; Sistem integrat de urbanism si gestionarea relatiei cu cetatenii, care are o valoare de peste un milion de euro si au fost folositi aproximativ 25.000 de euro anul trecut.

Pe masura 322 au fost depuse proiecte de localitatile: Cornu, Gorgota, Ceptura si Baba Ana, valoarea totala a acestora fiind de aproximativ 10 milioane euro, proiectele urmand a fi derulate incepand cu acest an.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top