APIA: 7.100 de fermieri au accesat aplicatia IPA Online!

APIA, aplicatie online, IPA, fermieri, cerere, plata, SAPS

Astfel, din data de 13 ianuarie a.c., pana in prezent, un numar de 7.100 de fermieri si-au completat electronic aceasta declaratie, pentru o suprafata totala de aproape 177.400 de hectare.

Reamintim ca prin intermediul aplicatiei IPA Online, accesibila la adresa http://lpis.apia.org.ro/, fermierii pot realiza online operatiunile de identificare si digitizare a parcelelor agricole, stabilindu-si astfel declaratia de suprafata.

Pentru a clarifica anumite informatii vehiculate de catre mass-media, subliniem ca utilizarea acestei aplicatii nu este obligatorie si nici nu conditioneaza acordarea sprijinului pe suprafata.

APIA a dezvoltat aplicatia IPA Online pentru a veni in sprijinul fermierilor, astfel incat sa fie evitate erorile identificate in campaniile SAPS precedente, in ceea ce priveste completarea cererii de plata.

Orice fermier poate accesa IPA online, pe baza unui nume de utilizator si a unei parole de acces furnizate de APIA personal fiecarui fermier si sub semnatura acestuia. Daca solicitantul nu are acces la internet, poate utiliza aplicatia la Centrele APIA, unde angajatii au fost instruiti pentru a oferi asistenta fermierilor, la sediul Primariei etc.

Este important de mentionat ca fiecare fermier care si-a completat declaratia de suprafata prin intermediul IPA Online trebuie sa depuna la Centrele APIA si o cerere de plata.

Precizam ca pe pagina web a Agentiei este disponibil manualul de utilizare IPA online. Informatii suplimentare pe www.apia.org.ro.

Sursa: Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top