Sfarsitul economiei iluziei (I)

Avem nevoie ca politica noastra externa sa o reorientam partial spre noile puteri emergente detinatoare de lichiditati, in special spre China, alaturi de importul de capital occidental, in special european.

Liviu Voinea a scris o carte despre care Daniel Daianu crede ca merita citita: Sfarsitul economiei iluziei. Criza si anticriza. O abordare heterodoxa, Editura Publica, Colectia de Economie, Bucuresti, 2009. O lucrare binevenita, care prezinta o teorie heterodoxa a crizei, indicand cauze si solutii, criticand miturile economiei romanesti si constatand asa-zisul „sfarsit al economiei iluziei”.

Partea cea mai interesanta a lucrarii se refera la solutiile anticriza pentru Romania, solutii realiste, propuse de un economist cu o solida formatie teoretica, dar, totodata, si foarte bun cunoscator al realitatilor concrete ale economiei romanesti.

Analiza autorului este una elaborata si vizeaza probleme cruciale, cum ar fi cota unica si politicile fiscale, bugetare in general, politicile monetare s.a. Pentru el, „criza noastra” se datoreaza unui mix gresit de politici economice, prociclice, care au stimulat consumul, importurile si creditarea intr-o vreme cand era mai potrivit sa facem economii, sa stimulam productia si exportul. Astfel, criza internationala n-ar fi decat un catalizator si un declansator al celei interne, care era deja pregatita pentru cei care aveau ochi de vazut.

Aceasta se putea intui in evolutia deficitelor bugetare structurale, ca si in cea a deficitelor balantei de plati externe, datorita consumului excesiv al bunurilor de import. De fapt, consumul public si privat a fost, de departe, principalul vehicol al cererii si al cresterii economice, nu tocmai sanatoase, inregistrate in perioada 2001-2008.

In prefata pe care o face cartii, dl. Daianu nu este de acord cu faptul ca politica bugetara gresita ar fi principala cauza a crizei romanesti, argumentand prin ponderea mica a deficitului bugetar in raport cu cel de cont curent si cu ponderea mica a datoriei publice in PIB pana in 2008 si considerand ca liberalizarea completa a contului de capital si supraaprecierea leului ar fi principalele cauze.

Fara indoiala ca a existat un context structural ce a stimulat consumul, creditul: stocul de indatorare al economiei romanesti era relativ scazut in raport cu standardele occedentale si bancile straine s-au grabit sa-l creasca, dar liberalizarea fluxurilor financiare si nerestrictionarea concurentei erau conditii de aderare la Uniunea Europeana, deci nu puteau fi evitate, iar cursul apreciat si relativ stabilizat al monedei nationale a fost folosit ca ancora inflationista, in conditiile in care vrem sa intram in zona euro. Astfel incat ma tem ca nici aceasta masura nu putea fi evitata.

In 2009, datoriile sectorului public au explodat, pe fondul caderii dramatice a incasarilor de venituri bugetare, dupa plecarea masiva a capitalurilor straine si lipsa unor masuri eficiente de stimulare a bazei fiscale. Am iesit brusc din zona creditului abundent, a banilor ieftini si am ramas cu precaritatea capitalului indigen. Aici as acuza mai curind privatizarile strategice ce nu trebuiau facute, gen Petrom, BCR s.a. La aceste probleme interne putem adauga si prabusirea generala a unei anumite paradigme economice dominante in ultimii treizeci de ani si schimbarea viziunii privind functionarea pietelor financiare.

Trebuie regandit modelul nostru de crestere economica. In aceasta privinta, il auzeam recent pe economistul-sef al Bancii Nationale, Valentin Lazea, opinand ca ar trebui sa ne axam pe o crestere bazata pe exporturi. De acord, numai ca pentru asta avem nevoie de o structura productiva eficienta, de produse competitive, de piete tinta si politici specifice. Or, asa ceva nu avem decat in foarte mica masura. Asa ceva trebuie sa construim. De aceea cred ca modelul nostru de crestere viitoare trebuie sa se bazeze pe investitii, publice si private, straine si autohtone. Investitiile au un efect multiplicator in intreaga economie, creeaza locuri de munca si pot crea si potentialul de export de care avem nevoie. Abia dupa aceea vom putea relua si consumul, la cote mai inalte.

Dar pentru a investi avem nevoie de capitaluri, iar, in conditiile in care cel indigen este cu totul precar, miza consta in atragerea de capitaluri straine, pe cat posibil in investitii directe. Pentru aceasta trebuie sa demonstram elemente de atractivitate cel putin egale cu ale altor tari din zona: fiscalitate permisiva, stabilitate politica, sociala si legislativa, predictibilitate, birocratie si coruptie limitate extrem s.a.

Avem nevoie ca politica noastra externa sa o reorientam partial spre noile puteri emergente detinatoare de lichiditati, in special spre China, alaturi de importul de capital occidental, in special european. Fara indoiala, toate acestea cer timp, rabdare, o strategie inteligenta si politici coerente si credibile. Avem nevoie de inversarea raportului consum-economisire in favoarea economisirii si de cresterea alocatiilor pentru investitii din profituri in defavoarea dividendelor. Pentru aceasta, masura de scutire de impozitul pe profitul reinvestit, desi tarzie, este salutara. Nu in ultimul rind, avem nevoie de sume consistente alocate educatiei si cercetarii-inovarii.