
Instrumentul European de Microfinantare Progress este gandit ca o facilitate in vederea accesarii unor microcredite de max. 25,000 Euro de catre persoanele care si-au pierdut locul de munca si vor sa porneasca propria afacere, dar si pentru microintreprinderile care angajeaza someri sau tineri.
Practic, in spiritul economiei sociale, instrumentul este, pe de o parte, o arma redutabila impotriva somajului si, pe de alta parte, un propulsor al antreprenoriatului.
Instrumentul va fi operational cel mai probabil incepand cu luna iunie a.c. si se asteapta sa finanteze aprox. 45.000 microintreprinderi.
Bugetul total alocat in perioada 2010 – 2013 este de 100 mil. Euro, dar se asteapta ca, prin implicarea altor institutii financiare internationale, sa creasca pana la 500 mil. Euro.
Dupa ce Comisia Europeana va stabili procedurile de natura tehnica cu privire la functionarea instrumentului in spatiul comunitar, organismele publice si private eligibile din Romania, care furnizeaza microfinantare persoanelor si microintreprinderilor, vor putea sa semneze acorduri cu Fondul European de Investitii, mandatat de catre Comisia Europeana sa gestioneze acest instrument, in vederea implementarii cat mai eficiente a Instrumentului European de Microfinantare Progress in Romania.