Proiect in valoare de aproape 130 de milioane de euro, accesat de judetul Arad

Arad, POS Mediu, infrastructura, apa menajera, sistem colectare

Documentele au fost semnate de Mircea Ioan Cotosman, secretar de stat in Ministerul Mediului si Padurilor; Nicolae Iotcu, presedintele Consiliului Judetean Arad, Mircea Leschian, din partea Organismului Intermediar Programul Operational Sectorial (POS) Mediu, si Gheorghe Banatean, director al Companiei de Apa Arad SSA, ca beneficiar.

Proiectul face parte din POS Mediu pentru asistenta structurala din Fondul European de Dezvoltare Regionala si Fondul de Coeziune in cadrul obiectivului de Convergenta din Romania si consta in investitii in tratarea si distributia apei potabile, colectarea apei uzate si tratarea acesteia.

Astfel, se vor reabilita puturi de apa, statii de tratare a apei, se va face extinderea si reabilitarea retelei de distributie, inclusiv statiile de pompare, se va face reabilitarea rezervoarelor, extinderea si reabilitarea retelelor de canalizare, inclusiv a statiilor de pompare, se vor construi sau moderniza sapte statii de tratare a apei uzate.

in prima sa etapa, proiectul se va implementa in aglomerarile urbane Arad – Fantanele, Curtici, Santana, Ghioroc – Paulis, Ineu, Pecica, Pancota, Nadlac si Lipova, populatia tinta fiind de circa 261.218 din cei aproximativ 461.000 de locuitori ai judetului.

Rata de conectare la sistemul de colectare si canalizare va atinge astfel 96% in aglomerarile enumerate, conectand un plus de 69.894 de locuitori la sistemul de apa uzata modernizat.

98% dintre locuitorii acelor aglomerari vor fi legati la reteaua de apa potabila si apoi vor avea acces la resursele de apa de suprafata, conectand un numar suplimentar de 14.352 de locuitori la sistemul de alimentare cu apa potabila.

„Pentru judetul Arad, acest proiect inseamna, in primul rand, bani europeni care intra in judetul Arad si care vor aduce un plus in economia judetului. Aceasta pentru ca firmele care vor lucra, forta de munca, materialele ce se vor folosi, vor fi in mare masura din judetul Arad. Se vor crea multe locuri de munca prin acest proiect a carui implementare dorim sa o demaram cat mai repede posibil. Doresc sa mentionez ca acesta este cel de al doilea proiect pe POS Mediu semnat de Consiliul Judetean Arad, cel dintai proiect avand ca obiect gestionarea deseurilor menajere, valoarea insumata a celor doua proiecte fiind de 175 de milioane euro, fara TVA”, a declarat cu acest prilej presedintele CJ Arad, Nicolae Iotcu.

La randul sau, Mircea Ioan Cotosman, secretar de stat in Ministerul Mediului si Padurilor, a spus ca acest proiect, alaturi de alte cateva, inseamna un prim pas facut de Romania in ceea ce priveste aducerea de fonduri de la Uniunea Europeana, din miliardele de euro pe care tara noastra le-a trimis la Bruxelles in ultimii trei ani, judetul Arad aflandu-se pe un loc fruntas in ceea ce priveste atragerea de fonduri europene.

„Pentru derularea POS Mediu exista peste cinci miliarde de euro, care vor veni in perioada exercitiului financiar 2007 – 2013. Dar proiectele trebuie sa vina din teritoriu, ministerul fiind doar un partener si un aliat, intrucat mai sunt destui bani de cheltuit”, a adaugat Mircea Ioan Cotosman, secretar de stat in Ministerul Mediului si Padurilor.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top