Patiserii, ateliere de obiecte decorative, service-uri auto, culturi de plante si mici ferme agricole, acestea sunt cateva tipuri de initiative private sustinute de institutiile de microcreditare. Intreprinzatorii prea „mici” pentru a accesa imprumuturi bancare sau finantari nerambursabile isi pot gasi o sustinere in microcreditele oferite de cele aproximativ 15 institutii existente in Romania.
Singurele restrictii sunt de zona, fiindca societatile respective nu „acopera” intreaga tara, si de domeniu, fiindca unele imprumuturi au destinatie precisa, ca de exemplu producatorii rurali sau femeile. Daca se incadreaza in conditiile impuse de institutii, intreprinzatorii pot primi cateva mii de euro pentru start-up sau pentru dezvoltare.
Tudor Traian, proprietarul firmei Dan Paper din judetul Arad, a avut o idee originala pentru a-si dezvolta afacerea: a incheiat un acord cu orfelinatele din regiunea Devei, pentru a le furniza rechizite scolare. In anul 2000 a solicitat un credit de 8.000 USD organizatiei CHF International Romania, una din cele mai active in domeniul microfinantarii. Acestui credit i-a urmat unul de 5.000 USD, apoi si unele mai mari, de 20.000 USD. „Acordam credite in etape. Dupa ce vedem istoricul firmei cu CHT, al doilea si urmatoarele credite pot fi si mai mari”, spune Glenn Moller, director adjunct la CHF International Romania. Creditele de tipul celui pe care l-a accesat Tudor Traian fac parte din „Programul de credite pentru intreprinderi, intreprinderi mici si mijlocii”. Mai exista si alte programe, cum sunt cel de microcreditare pentru IMM sau cel adresat asociatiilor de locatari. CHF detine 20 de birouri in tara, care lucreaza la randul lor cu alte asociatii si centre de afaceri. Pe langa acest program, CHF gestioneaza fonduri de la Banca Mondiala in cadrul Proiectului de finantare rurala, care ofera imprumuturi producatorilor agricoli. Singura problema este ca nu se pot acorda credite societatilor comerciale, ci doar persoanelor fizice. Insa acestea sunt de mare ajutor pentru intreprinzatori. In zonele rurale, cei interesati pot obtine asistenta tehnica de la personalul CHF si de la angajatii birourilor de consiliere agricola din cadrul consiliilor judetene. In privinta sumelor pe care CHF le acorda, este vorba de imprumuturi de la 500 USD pana la 20.000 USD, in functie de program si de solicitant, iar dobanzile si garantiile sunt cele practicate de banci.
A doua institutie cu activitate constanta in domeniul microfinantarilor este Centrul de Dezvoltare Economica (CDE), membru al retelei Soros Open Network. Acest centru acorda microcredite intr-un sistem mai special: garantiile constau in „cuvantul de onoare” al comunitatii. Mai exact, intr-o localitate se constituie un grup de persoane care doresc sa obtina un credit si acestea garanteaza pentru buna-credinta a colegilor. „Daca unul dintre ei nu ramburseaza la timp, nimeni nu va mai lua credit”, explica Iulian Manole, director de programe la CDE. „Prima data cand am auzit de acest sistem mi s-a parut cam ciudat, insa am vazut apoi ca functioneaza foarte bine. Incercam de doi-trei ani sa prind un credit la o banca, iar programul CDE m-a salvat”, spune Constantin Bucur din Campulung Muscel. Bucur a obtinut un credit de 1.500 Euro, apoi unul de 3.000 Euro si acum se pregateste pentru unul mai substantial. Afacerea sa, o patiserie, s-a dezvoltat in mare parte cu ajutorul acestor bani. „Putem constitui o astfel de asociatie informala acolo unde avem informatii ca exista initiativa si nevoie de credite. Un grup este format din 15 pana la 60 de persoane pe care ulterior le instruim pentru a invata notiuni de baza pentru afaceri”, spune Iulian Manole. Si CDE gestioneaza bani in cadrul Proiectului de finantare rurala si, in acelasi timp, in cadrul Programului pentru zone miniere. In total, CDE activeaza in 29 de judete.
Celelalte institutii de microcreditare identificate in cadrul unui studiu recent al CHF sunt: Capa, Elmol, FAER, LAM, Opportunity, Integra, ROMCOM plus cinci centre de consultanta care apartin de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP). Toate cele zece institutii au format, in cadrul unui program finantat de USAID, „Coalitia de Microfinantare”. Scopul acesteia este imbunatatirea cadrului legislativ pentru functionarea institutiilor, care lasa mult de dorit in Romania.