Garantii de peste 500.000 Euro pentru proiecte SAPARD de la F.N.G.C.I.M.M.

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM (F.N.G.C.I.M.M.) a majorat plafonul valoric al garantiilor acordate finantarilor destinate realizarii investitiilor prin SAPARD, pentru a permite o mai mare absorbtie a fondurilor alocate prin acest Program.

Potrivit unui comunicat al Fondului, pentru proiecte prin Programul SAPARD, valoarea maxima a garantiei acordate per beneficiar, persoana juridica, va putea acoperi pana la 75% din valoarea finantarilor cu termen de rambursare mai mare de 12 luni, indiferent de valoarea acestor finantari, in conditiile in care alocatia nerambursabila SAPARD este utilizata exclusiv pentru rambursarea creditului garantat.

Pentru proiectele SAPARD, garantiile acordate in conditiile de mai sus vor putea depasi 500.000 Euro pentru finantarile pe termen lung si mediu. FNGCIMM SA garanteaza creditele solicitate de IMM-uri pentru realizarea proiectelor din Programul SAPARD masura 1.1 „Imbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole”, masura 3.1 “Investitii in exploatatii agricole” si masura 3.4 “Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice”. Pe de alta parte, Fondul acorda garantii pentru emiterea, de catre banca, a scrisorii de confort, cat si pentru creditul de care agentul economic are nevoie pentru finantarea investitiei, in completarea surselor SAPARD

Sursa: , Ziarul Gardianul online, 28 octombrie 2004

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top