Scopul reformei este ca sectorul agricol european sa devina mai dinamic, competitiv si eficient in contributia sa la viziunea strategiei Europa 2020 privind stimularea cresterii durabile, inteligente si favorabile incluziunii.
Documentul schiteaza trei optiuni pentru continuarea reformei. In urma discutiilor pe marginea acestor idei, Comisia va prezenta propuneri legislative formale la jumatatea anului 2011.
In prezentarea comunicarii, comisarul UE pentru agricultura si dezvoltare rurala, Dacian Ciolos, a subliniat ca este important ca PAC sa devina „mai ecologica, mai echitabila, mai eficienta si mai eficace”.
In continuare, acesta a declarat: „PAC nu este doar pentru agricultori, este pentru toti cetatenii UE – in calitate de consumatori si contribuabili. Prin urmare, este important sa elaboram politica in asa fel incat sa fie mai usor de inteles de catre publicul general si sa prezinte clar beneficiile publice pe care le ofera agricultorii societatii in ansamblul ei. Agricultura europeana trebuie sa fie competitiva nu doar din punct de vedere economic, ci si din punctul de vedere al mediului.”
In prima parte a acestui an, Comisia a organizat o dezbatere publica si o importanta conferinta privind viitorul PAC. Din majoritatea covarsitoare a contributiilor au reiesit 3 obiective principale pentru PAC:
– productia alimentara fiabila (asigurarea aprovizionarii cu alimente sigure si suficiente, in contextul cererii in continua crestere la nivel mondial, al crizei economice si al volatilitatii mult mai mari a pietei, pentru a contribui la securitatea alimentara);
– gestionarea durabila a resurselor naturale si politicile climatice (adesea, agricultorii trebuie sa tina seama mai mult de aspectele legate de mediu decat de cele economice – dar aceste costuri nu sunt compensate de piata);
– mentinerea echilibrului teritorial si a diversitatii zonelor rurale (agricultura ramane un motor economic si social major in zonele rurale si un factor important pentru mentinerea unui spatiu rural activ)
Comunicarea analizeaza instrumentele viitoare care ar putea fi adecvate pentru indeplinirea acestor obiective in conditii optime. In privinta platilor directe, comunicarea arata importanta redistribuirii, reproiectarii si orientarii mai exacte a sprijinului pe baza unor criterii obiective si echitabile, usor de inteles de catre contribuabili.
Aceste criterii ar trebui sa fie atat economice (sa tina cont de elementul „ajutor pentru venit” al platilor directe), cat si de mediu (sa reflecte bunurile publice furnizate de agricultori), sprijinul fiind mai bine orientat spre agricultorii activi. Ar trebui organizata o distribuire mai echitabila a fondurilor, intr-un mod mai fezabil din punct de vedere economic si politic, cu o perioada de tranzitie, pentru a se evita o perturbare majora.
O abordare ar fi aceea de a prevedea plata unui ajutor pentru venitul de baza (care ar putea fi uniform intr-o regiune – dar nu o suma forfetara in intreaga UE – pe baza unor criterii noi si cu un anumit plafon); plus o plata obligatorie de mediu pentru actiuni suplimentare (anual), care depasesc normele de baza referitoare la ecoconditionalitate (precum invelisul vegetal, rotatia culturilor, pasunile permanente sau scoaterea terenurilor din circuitul agricol in scop ecologic); plus o plata pentru compensarea constrangerilor naturale specifice (definite la nivelul UE) si care sa completeze sumele platite prin intermediul masurilor de dezvoltare rurala); plus o optiune de plata „cuplata” limitata, pentru tipuri de agricultura deosebit de sensibile [asemanatoare optiunii actuale introduse (in temeiul articolului 68) in bilantul de sanatate al PAC]. O schema de sprijin simpla si specifica ar spori competitivitatea exploatatiilor agricole mici, ar reduce birocratia si ar contribui la vitalitatea zonelor rurale.
In privinta masurilor de piata, precum interventiile publice si ajutoarele pentru depozitarea privata, ar putea fi puse in aplicare niste masuri de rationalizare si simplificare si ar putea fi, eventual, introduse elemente noi care sa vizeze imbunatatirea functionarii lantului alimentar.
Desi aceste mecanisme au fost instrumentele traditionale ale PAC, reformele ulterioare au accentuat orientarea spre piata a agriculturii UE si au redus aceste masuri la nivelul unor plase de siguranta – intr-atat incat depozitele publice au fost aproape complet eliminate. In vreme ce masurile de piata au constituit 92% din cheltuielile PAC in 1991, doar 7% din bugetul PAC a fost cheltuit pe masuri de piata in 2009.
Politica de dezvoltare rurala a permis cresterea sustenabilitatii economice, de mediu si sociale a sectorului agricol si a zonelor rurale, dar au fost lansate apeluri insistente in favoarea integrarii depline a aspectelor referitoare la mediu, schimbarile climatice si inovare in toate programele, in maniera orizontala.
Se atrage atentia asupra importantei vanzarilor directe si a pietelor locale, precum si asupra nevoilor specifice ale tinerilor agricultori si ale nou-venitilor in sectorul agricol.
Abordarea LEADER va fi si mai puternic integrata. Pentru mai multa eficacitate, se vehiculeaza ideea trecerii la o abordare mai clar orientata spre rezultate, eventual cu obiective cuantificate. Un nou element al viitoarei politici de dezvoltare rurala ar trebui sa fie setul de instrumente pentru gestionarea riscurilor, pentru a face fata mai eficient incertitudinilor legate de venituri si volatilitatii pietei.
Statele membre ar trebui sa dispuna de diverse optiuni de gestionare a riscurilor legate de productie si de venituri, variind de la un nou instrument de stabilizare a veniturilor compatibil cu OMC si pana la sprijinul sporit pentru instrumentele de asigurare si fondurile mutuale. Ca si in cazul platilor directe, ar trebui sa se faca o noua alocare a fondurilor, pe baza unor criterii obiective, evitand renuntarea prea brusca la sistemul actual.
Pentru a face fata acestor provocari majore, comunicarea schiteaza 3 optiuni pentru viitoarea orientare a PAC: 1) ajustarea celor mai presante deficiente ale PAC, prin schimbari treptate, 2) transformarea PAC intr?o politica mai ecologica, mai echitabila, mai eficienta si mai eficace si 3) renuntarea la ajutorul pentru venit si la masurile de piata si concentrarea asupra obiectivelor referitoare la mediu si la schimbarile climatice.
In cazul tuturor celor 3 optiuni, Comisia prevede mentinerea sistemului actual format din 2 piloni: un prim pilon, care cuprinde plati directe si masuri de piata si in cazul caruia normele sunt definite clar la nivelul UE, si un al doilea pilon, care cuprinde masuri de dezvoltare rurala multianuale si in cazul caruia se stabileste un cadru de optiuni la nivelul UE, dar deciziile finale privind schemele sunt luate de statele membre sau de regiuni in cadrul unei gestiuni comune.
Un alt element comun al celor 3 optiuni este ideea ca viitorul sistem de plati directe nu poate sa se bazeze pe perioade istorice de referinta, ci ar trebui sa fie legat de criterii obiective.
„Actualul sistem prevede norme diferite pentru UE-15 si UE-12, situatie care nu poate continua dupa 2013”, a insistat comisarul Ciolos. De asemenea, sunt necesare criterii mai obiective pentru alocarile destinate dezvoltarii rurale.
Mai multe detalii: aici.