
De acest avans beneficiaza fermierii la care controalele (administrative sau pe teren) s-au finalizat si indeplinesc cumulativ conditiile impuse de regulamentele europene si legislatia romaneasca.
Pentru anul 2011, cuantumul alocat platilor directe unice pe suprafata este de 100,65 euro/ha, la care se va aplica un coeficient de reducere liniara, ca urmare a depasirii suprafetei de referinta de 8,7 milioane ha.
Avansul acordat fermierilor va fi in cuantum de 42 euro/ha, platile fiind efectuate in lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrala Europeana (BCE) pentru ziua anterioara datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2011, BCE a stabilit un curs de 4,3575 lei.
In cadrul campaniei SAPS 2011, Romania beneficiaza de o alocatie financiara de aproximativ 900 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA).