
Benoit Nadler, reprezentantul Comisiei Europene, sustine ca situatia absorbtiei fondurilor europene de catre Romania este dramatica pentru ca, pe langa riscul de a pierde din banii alocati pentru perioada urmatoare, economia romaneasca intarzie sa recupereze decalajul fata de celelalte state din UE.
Pe de alta parte, el apreciaza ca exista un nivel nejustificat de ridicat de birocratie la nivelul autoritatilor de management si recomanda ca acestea sa simplifice procedurile.
„Am suspendat plati pentru un proiect pentru ca documentatia impovaratoare nu asigura corectitudine si conformitate. Incarca beneficiarii, iar acestia nu mai pot face fata mental problemelor. Procedurile ineficiente si inadecvate sufoca implementarea proiectelor in Romania”, a apreciat oficialul CE.