Guvernul si Comisia Europeana pregatesc o reforma a politicii comune de pescuit

reforma, pescuit

Temele de discutie au vizat prioritatile viitoarei politici integrate in domeniul pescuitului, 2014-2020 si masurile de conservare a resursei acvatice vii din Marea Neagra. Totodata, s-au dezbatut aspecte privind actiunile intreprinse pentru ridicarea intreruperii temporare a platilor din fonduri europene pe pescuit dar si gestionarea politicii actuale de pescuit si acvacultura.

Cei doi oficiali au discutat inclusiv mentinerea unui buget atractiv pentru pescuit, astfel incat sa fie sustinuta financiar reforma politicii de pescuit. Se are in vedere alocarea fondurilor pe necesitati astfel incat rata absorbtiei fondurilor europene sa creasca.

Comisarul Damanaki a tras atentia ca prioritari pentru Romania sunt doi factori: pescuitul costier de mici dimensiuni si incurajarea acvaculturii. Orientarile bugetare vizeaza ca pescuitul costier sa primeasca finantare de pana la 75% din fonduri europene. in urmatorul exercitiu de programare, 2014-2020, se vor aloca fonduri pentru pescuitul la Marea Neagra.

Ministrul Stelian Fuia a asigurat-o pe comisarul Maria Damanaki de suportul Romaniei pentru noua Politica Europeana de Pescuit. Ministrul a solicitat ca si acvacultura in ape dulci sa fie o prioritate in noua politica de pescuit. Ministrul roman a informat-o pe Maria Damanaki de initiativa de a organiza o intalnire, la Bucuresti, a reprezentantilor celor sapte tari est europene cu scopul de a definitiva pozitia comuna fata de propunerile Comisiei Europene pentru politicile agricole viitoare, respectiv pentru reforma politicii de pescuit.

Comisarul Damanaki a apreciat initiativa ministrului roman pentru cooperarea tarilor membre in vederea obtinerii unei pozitii puternice comune in ceea ce priveste pescuitul la Marea Neagra.

De asemenea, ministrul Stelian Fuia a anuntat-o pe comisarul Maria Damanaki ca, impreuna cu ministrul bulgar, Miroslav Naydenov, a hotarat organizarea in luna aprilie a unei intalniri trilaterale cu ministrul omolog din Turcia pentru discutarea masurilor tehnice privind pescuitul la Marea Neagra, precum si a aspectelor legate de controlul fitosanitar, sanitar-veterinar si siguranta alimentelor.

Ministrul Stelian Fuia a amintit ca s-a agreat colaborarea agentiilor de pescuit din Romania si Bulgaria astfel incat sa realizeze activitati in comun de control si monitorizare pentru a evita pe viitor orice incident cu nave de pescuit. Ministrul Fuia a subliniat comisarului importanta rezolvarii rapide, in termini legali, a situatiei pescadorului bulgaresc sechestrat in aprilie 2011 in zona economica exclusiva a Romaniei la Marea Neagra.

Ministrul Stelian Fuia a amintit comisarului Damanaki de colaborarea stiintifica ce va fi dezvoltata intre Romania si Bulgaria, mentionand ca Autoritatea de Management din Romania a primit aprobare pentru achizitionarea, din Fondul European pentru Pescuit, a unei nave de cercetare stiintifica care sa deserveasca activitatile dezvoltate in comun de cel doua state comunitare. Comisarul Maria Damanaki si-a exprimat disponibilitatea de a sustine initiativa de colaborare intre institutele de cercetare din cele doua tari.

„Ma aflu in Romania pentru a ajuta la intarirea colaborarii intre Uniunea Europeana, Romania si poporul roman, mai ales in vremuri de criza, cand este necesar sa depunem eforturi pentru a pastra unitatea europeana”, a declarat intr-un briefing de presa comisarul European pentru Afaceri Maritime si Pescuit, Maria Damanaki.

Ministrul Stelian Fuia a explicat ca Romania face toate eforturile pentru deblocarea platilor in cadrul POP.

Comisarul Damanaki a aratat ca sustine demersurile Romaniei de a fi schimbat conducerea Autoritatii de Management POP si de a fi depus la Bruxelles planul de masuri corective in vederea reluarii platilor in cadrul POP. Comisarul a precizat ca pana la finalul lunii aprilie, Comisia Europeana va da un raspuns solicitarii Romaniei de deblocare a platilor in Programul Operational de Pescuit.

In completarea subiectului, ministrul Stelian Fuia a cerut comisarului Maria Damanaki ca dupa reluarea platilor, MADR sa propuna o modificare a POP in vederea realocarii fondurilor de la masuri care au fost mai putin solicitate catre masuri care prezinta interes ridicat pentru sectorul piscicol romanesc.

Comisarul Damanaki a apreciat propunerile Romaniei de a facilita accesul pescarilor romani la finantarea europeana. Comisarul Damanaki a precizat ca autoritatile de la Bruxelles agreeaza orice masura luata cu scopul de a creste absorbtia fondurilor europene.

Cei doi oficiali au convenit ca Romania are un potential deosebit in domeniul pescuitului si pentru a eficientiza activitatea in cadrul Ministerului Agriculturii in acest domeniu, in perioada urmatoare, unul sau doi tineri va fi trimis intr-un stagiu de pregatire la Directia Generala de Afaceri Maritime si Pescuit (DG MARE). „Astfel, angajatii Ministerului Agriculturii vor castiga experienta pe care, apoi, o vor aplica in activitatea de aici. Trebuie sa eficientizam si sa aplicam rapid metodele de lucru pe noua Politica Comuna de Pescuit”, a declarat ministrul Agriculturii Stelian Fuia in briefingul de presa sustinut la finalul intalnirii celor doi oficiali.

Comisarul European pentru Afaceri Maritime si Pescuit, Maria Damanaki, s-a declarat multumita ca impreuna cu Guvernul Romaniei, Comisia Europeana pregateste o reforma a Politicii Comune de Pescuit menita sa aduca un grad mare de durabilitate si prosperitate pentru sectorul piscicol si maritim

Mai multe detalii: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top