Guvernul aloca inca 2 mld. lei pentru infrastructura din mediul rural

Programul „Poduri si podete”, care prevede finantarea de la bugetul de stat a lucrarilor de constructie si reabilitare a infrastructurii din mediul rural, va fi prelungit cu un an si va fi suplimentat cu doua miliarde de lei, a decis Guvernul.

Astfel, suma totala alocata acestui proiect a fost triplata, de la unul la trei miliarde de lei, iar termenul de finalizare a programului a fost prelungit pana in 2009, durata proiectului fiind, astfel, de patru ani.

„Decizia a fost luata datorita interesului foarte mare aratat de autoritatile locale pentru acest program”, a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Oana Marinescu. Ea a precizat ca, din momentul lansarii programului, autoritatile din peste 2000 de localitati au depus proiecte.

Programul prevede finantarea proiectelor de constructie, extindere sau modernizare a podurilor, podetelor, platformelor de deseuri, a sistemelor de canalizare a apei sau de alimentare cu apa, precum si a statiilor de tratare a apei uzate. Scopul este diminuarea decalajelor existente intre zona rurala si cea urbana.

Un proiect poate sa primeasca finantare de minimum 40.000 de lei si de maximum 4 milioane lei.

In cei patru ani de aplicare a Programului, un solicitant poate primi finantari de la bugetul de stat in valoare cumulata de maximum 4 milioane de lei. O primarie care a obtinut finantare pentru un proiect nu poate depune o noua cerere de finantare pentru alte lucrari inainte de finalizarea proiectului anterior.

Pot depune proiecte autoritatile locale ale comunelor sau satelor, dar pot fi depuse si proiecte care vizeaza infrastructura din zonele aflate in imediata apropiere a oraselor si a municipiilor, care sunt administrate de autoritatile din orasele respective.

Sursa: Wall-Street

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top