Meditatii pentru accesarea fondurilor europene

Romania are un potential imens de exploatat in zona rurala si are sanse sa devina principala zona productiva in acest sector pentru UE, spun expertii Agentiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID).

Pentru asta are nevoie de lideri locali cu initiativa care sa diversifice activitatea economica rurala si ca fermierii sa formeze asociatii pentru a fi competitivi.

Mai multi lideri din mediul rural au participat zilele acestea in Bucuresti la seminarul „Finantari UE si oportunitati de afaceri pentru satele din Romania – Abordari practice”, organizat de USAID, in colaborare cu Departamentul American pentru Agricultura al SUA (USDA) si Centrul pentru Educatie Economica si Dezvoltare (CEED).

Experti americani si europeni au explicat cum sa acceseze si sa cheltuie eficient banii UE si au dat ca exemplu experiente practice cu afaceri de succes din S.U.A. si vechile state membre UE ce pot fi adaptate la conditiile din Romania.

Zonele rurale din Europa vor continua sa joace un rol important, iar Romania ar trebui sa treaca de la o agricultura extensiva, cu ferme mici si oameni multi, la ferme mijlocii si productive.

In ultimii 7 ani, programele USAID pentru formarea liderilor rurali au investit aproximativ 4 milioane de dolari in asistenta tehnica acordata pentru dezvoltarea comunitatii romanesti de la tara. Cele 15 milioane de euro rezultate de pe urma proiectelor asistate tehnic de programele finantate de guvernul american, confirma eficienta programului in Romania, a afirmat Debra Mosel, directorul USAID.

Sursa: Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top