Fonduri europene pentru locuinte

Ultimele decizii ale Parlamentului European releva noi realitati care vor influenta chiar si piata imobiliara autohtona. Reprezentantii celor 27 de natiuni europene au aprobat raportul Andria. Textul acestuia prevede posibilitatea ca fondurile europene sa fie acordate si pentru constructia de noi locuinte. Banii din Fondul European de Dezvoltare Regionala, bugetati pentru perioada 2007-2013, vor putea fi accesati de noile state membre ale Uniunii pentru locuinte din cadrul unor proiecte de reorganizare urbana.

In acest fel, Uniunea Europeana consfinteste ideea ca accesul la o locuinta decenta, la un pret accesibil, este un drept fundamental al fiecarui cetatean.

Rolul autoritatilor locale este de aceasta data unul covarsitor. „Parlamentul isi exprima speranta ca responsabilii nationali si locali vor adopta masuri care sa faciliteze accesul tinerilor la o prima locuinta”, se arata in raportul aprobat de Parlamentul European.

Un nota bene al textului deputatului Andria prevede solicitarea ca autoritatile locale sa asigure, atunci cand elaboreaza program de locuinte cu bani comunitari, si o evaluare a impactului asupra sanatatii persoanelor defavorizate social care vor locui in noile case. Dincolo de toate aceste paragrafe punctuale se intrevede posibilitatea ca si romanii care nu intra in „clasa medie superioara” pe care o tintesc dezvoltatorii autohtoni sa aspire la un apartament pana acum de nevisat.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top