Finantarile prin leasing, 3,31 miliarde de euro in primele noua luni

Piata leasingului a crescut cu 42% in primele trei trimestre ale anului, fata de acceasi perioada a lui 2006. Astfel, valoarea bunurilor finantate prin leasing pana in luna septembrie a fost de 3,31 miliarde de euro. Cea mai mare parte a finantarilor s-au indreptat si anul acesta spre sectorul auto (72%), in timp ce leasingul imobiliar a cumulat doar 7%.

Companiile reprezinta 82% din beneficiarii contractelor de leasing, in timp ce persoanele fizice nu au obtinut mai mult de 15% din finantari. Cea mai modesta finantarea prin leasing a revenit sectorului public (3%). Din perspectiva perioadei de finantare, cele mai multe contracte sunt incheiate pe o perioada cuprinsa intre 3-5 ani. Cele mai putine contracte sunt scadente la 1 an.

Potrivit estimarilor, piata autohtona a leasingului este asteptata sa ajunga la sfarsitul lui 2007 la 4,3 miliarde euro, cu 40% mai mult fata de anul trecut. Companiile de leasing, subsidiare ale bancilor, au cumulat 64% din volumul pietei, in timp ce firmele independente au acordat doar 26% din totalul finantarilor. in ansamblu, membrii Asociatiei de Leasing si Servicii Nebancare (ALB) si cei ai Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania au reusit sa concentreze, in primele noua luni ale anului, 97% din piata de profil, detinand peste 108.000 contracte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top