Doua miliarde de euro vor ingrasa pamantul in 2008

Anul 2008 pare a fi un an bun pentru agricultorii din Romania. Acestia au de impartit 1,9 miliarde de euro, subventii si plati directe.

Peste 11,7 miliarde de lei au fost alocati de Ministerul Agriculturii pentru 2008. Din aceste fonduri, 5,9 miliarde de lei sunt repartizate de la bugetul de stat, restul fiind reprezentate de fondurile europene nerambursabile (5,5 miliarde de lei), credite externe (113 milioane de lei) si venituri proprii (112 milioane de lei).

Oficialii ministerului sustin ca din banii de la bugetul de stat, in jur de 77% merg catre diferitele forme de sprijin acordate de statul roman. Astfel in jur de 1,4 miliarde de euro revin agricultorilor sub diverse forme de subventionare. In plus, fondurile europene alocate pentru acest an sunt destinate exclusiv fermierilor.

Fermierii vor beneficia de la an la an de tot mai multe fonduri europene. Din cele patru miliarde de euro alocati Romaniei pentru agricultura (1,6 miliarde de euro) si dezvoltare rurala (2,4 miliarde de euro) in primii trei ani dupa aderare, pentru 2007 au fost alocate 25%, in 2008 vom primi 35% din alocari, iar restul de 40% vor veni in 2009.

Anul acesta vor fi acordate agricultorilor cele 50 de euro/ha din fondurile europene, plus 30 de euro/ha din fondurile nationale. Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (fosta Agentie SAPARD) va distribui fondurile alocate dezvoltarii rurale numai pe baza unor proiecte. Aceasta dupa ce Comisia Europeana va aproba Planul National de Dezvoltare Rurala, cel mai probabil in luna februarie.

Sursa: Cotidianul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top