Analistii bancii austriece ataca, in termeni neobisnuit de duri, politicile bugetare ale Cabinetului Tariceanu. In general, bancile sunt „diplomate” cand vine vorba despre categorisirea politicilor guvernamentale. Iesirea din canoane transmite mesajul ca lucrurile scartaie rau de tot in economia respectiva.
„Noi credem ca veniturile bugetare sunt clar supraestimate. Ne amintim ca veniturile publice au acoperit numai 31,2% din PIB in 2006 si credem ca este imposibil sa ajunga la 36,9% din PIB in 2007 si la 39,3% din PIB in 2008, asa cum s-a angajat guvernul. In opinia noastra, planul bugetului nu e credibil”. Am citat din analiza realizata in octombrie anul trecut de divizia de cercetare a Raiffeisen Bank Romania.
Era un prim avertisment, mai dur… Dar, dupa numai trei luni, banca isi inaspreste si mai mult tonul, renuntand la nuante si punand in garda investitorii ca, pur si simplu, politicile economice ale Bucurestiului nu mai au nicio legatura cu realitatea.
„Crede cineva ca veniturile publice vor ajunge la 39,3% din PIB in 2008, in conditiile in care nu depasesc 32% in 2007? Noi nu. / Supraestimarea veniturilor bugetare a devenit o practica comuna pentru guvern. / Supraestimarea veniturilor si frecventele rectificari bugetare reprezinta doar unii dintre factorii care submineaza credibilitatea politicilor bugetare. / In conditiile in care veniturile colectate au fost sub estimari, guvernul a decis sa taie din cheltuielile de investitii in favoarea cheltuielilor curente. / Unele decizii (de protectie sociala) au fost luate sub presiunea PSD. / Cresterea TVA si a impozitului pe venit sunt probabile in urmatorii ani.” – se arata in analiza pe februarie 2008.
„Sigur, observatiile din cadrul raportului sunt corecte, dar tonul este intr-adevar neobisnuit pentru o analiza realizata de o banca, mai ales o analiza publica, postata pe internet”, spune Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicata, analist cunoscut pentru aprecierile critice la adresa politicilor guvernamentale.
Ionut Dumitru, seful Departamentului de cercetare al Raiffeisen Bank Romania, spune ca „n-am facut decat sa prezentam realitatea, asa cum se vede din cifre. Am vazut si comentarii mult mai dure, precum analiza Comisiei Europene privind Raportul de convergenta al Romaniei”.
Dar avertismentul Bruxelles-ului, chiar daca dur pentru „cunoscatori”, nu depaseste cadrul „clasic”, al formulelor seci. Ionut Dumitru admite ca analiza bancii este trimisa pe e-mail clientilor-investitori de protofoliu si agentiilor de rating, dar nu crede ca acestia ar putea fi „speriati” de formularile folosite. De notat, insa, ca mediul investitional este foarte sensibil si orice schimbare de nuanta poate antrena miscari importante ale capitalurilor.