In Monitorul Oficial nr. 175 din 6 martie 2008, a fost publicat Ordinul ministrului dezvoltarii, lucrarilor publice si locuintelor privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea microintreprinderilor pentru domeniul major de interventie „Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor” in cadrul axei prioritare „Sprijinirea dezvoltarii mediului de afaceri regional si local” din cadrul Programului operational regional 2007-2013.
Prin aceasta Schema de ajutor de minimis se urmareste sprijinirea microintreprinderilor in realizarea de investitii in scopul cresterii competitivitatii, valorificarii resurselor si a fortei de munca locale din zone slab dezvoltate, cu precadere din orasele mici si mijlocii.
Vor putea beneficia de ajutorul de minimis microintreprinderile care desfasoara activitati de productie si/sau prestari de servicii si/sau constructii si care indeplinesc urmatoarele conditii:
- sunt inregistrate conform Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau in baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei;
- isi desfasoara activitatea in Romania;
- si-au desfasurat activitatea economica pe o perioada de cel putin un an fiscal si au obtinut profit din exploatare din activitatea desfasurata in ultimul an inainte de data depunerii cererii de finantare;
- nu se afla in procedura de executare silita, reorganizare judiciara, faliment, inchidere operationala, dizolvare, lichidare sau administrare speciala;
- indeplinesc conditiile de eligibilitate prevazute de art. 93 din Regulamentul Consiliului privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunitatilor Europene nr. 1605/2002 si nu sunt considerate ca fiind firme in dificultate, conform prevederilor legale;
- indeplinesc, la data depunerii cererii de finantare, conditiile de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale catre bugetele componente ale bugetului general consolidat;
- dovedesc calitatea de proprietar al terenului si/sau cladirii pe care se efectueaza constructia sau, dupa caz, pe cea de concesionar al terenului si/sau cladirii care fac obiectul proiectului pe o durata de minimum 3 ani de la finalizarea implementarii proiectului, in cazul in care – proiectul prevede si lucrari de constructie;
- fac dovada capacitatii de finantare necesare realizarii proiectului.
Activitatile eligibile pentru schema de ajutor se incadreaza in urmatoarele tipuri de activitati:
- achizitionarea de echipamente si tehnologii noi, moderne, pentru activitati de productie, servicii, constructii;
- achizitionarea de sisteme IT;
- construirea/extinderea/modernizarea spatiilor de productie si prestari servicii ale microintreprinderilor.
Valoarea totala a ajutorului de minimis acordat unei microintreprinderi nu va putea depasi 200.000 euro pe o perioada de 3 ani fiscali, urmand ca acesta sa se acorde sub forma de finantare nerambursabila, esalonat, pe etape de implementare a proiectului.