Regiunea CENTRU beneficiaza de fonduri nerambursabile

In data de 22 aprilie 2008, in prima sedinta din acest an a Comitetului de monitorizare a Programului Operational Regional (CMPOR), intrunita la Cluj Napoca, au fost semnate primele doua contracte de finantare pe POR. Consiliul Judetean Harghita este unul dintre cei doi beneficiari ai acestor fonduri, care a depus proiectul la ADR Centru, celalalt proiect fiind din Regiunea Sud-Vest Oltenia. Semnarea celor doua contracte a avut loc in cadru festiv, in prezenta ministrului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei, domnul Laszlo Borbely si a reprezentantilor DG Regio, din cadrul Comisiei Europene.

Proiectul Consiliului Judetean Harghita, depus in 28 septembrie 2007, prevede reabilitarea drumului judetean 132 cu un buget total de 18,480,169.61 euro. Dupa sase luni de evaluare si indeplinire a tuturor criteriilor de selectie, proiectul a ajuns in etapa de contractare in cadrul sedintei CMPOR. Proiectul a fost depus in cadrul Axei prioritare 2 – Imbunatatirea infrastructurii de transport regionale si locale, domeniul de interventie 2.1 – Reabilitarea si modernizarea retelei de drumuri judetene, strazi urbane, inclusiv soselele de centura. Proiectul prevede imbunatatirea infrastructurii regionale de transport intre orasul Vlahita si drumul european E60 pe o lungime de 26,685 km.

Perioada de implementare a proiectului este de 20 luni, iar suma solicitata de catre CJ Harghita este de 14,989,190.61 euro, diferenta din valoarea totala a bugetului de proiect reprezentand contributia adusa de catre Consiliul Judetean. DJ 132 asigura legatura zonei traversate la doua drumuri nationale DN13 (Brasov – Sighisoara) si DN 13A (Miercurea Ciuc – Odorhei).

Pe perioada 2007-2013 este disponibila, pentru finantari pentru reabilitarea drumurilor din Regiunea Centru, prin aceasta axa prioritara 2, domeniul de interventie 2.1, suma de 95,56 milioane euro. Din cele 8 proiecte depuse pana in prezent, doua au fost respinse, iar cele sase proiecte ramase, inclusiv cel de la Harghita, si-au propus reabilitarea a 124,830 km drumuri judetene cu un buget total de 61,655,672.62 euro, din care fonduri nerambursabile sunt de 49,841,207.27 euro. In prezent, aceste proiecte sunt in diferite etape de evaluare si selectie.

„In momentul semnarii acestor contracte si a consumarii treptate a fondurilor se observa relevanta principiului dupa care se atribuie fondurile structurale: primul venit, primul servit. Este important sa fie pregatiti si sa aiba acces primii la fonduri. Evaluarea si selectia sunt procese complexe care solicita multa atentie din partea specialistilor nostri si mult timp pentru ambele parti. Dupa etapa de evaluare si selectie urmeaza cel mai important pas pentru beneficiar: contractarea. Dar, de fapt abia acum urmeaza greul, fiindca aceste proiecte trebuie sa fie implementare corect si doar dupa verificarea respectarii prevederilor din proiect se aloca banii beneficiarilor. Iar in final fiecare cent trebuie foarte bine justificat”, a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru.

Pe cele 7 domenii lansate pana in prezent pe POR, au fost depuse in Regiunea Centru un numar de 13 proiecte din care au fost respinse 3. Proiectele ramase sunt in curs de evaluare si selectie si solicita spre finantare 59,070,848.56 euro, fonduri structurale nerambursabile. Pentru reabilitarea drumurilor judetene si locale au fost depuse la ADR CENTRU 8 cereri de finantare, din care 2 au fost respinse. Doua cereri au fost depuse pe domeniul 5.1 a Axei 5 de dezvoltare durabila si promovare a turismului iar unul a fost respins. Pe domeniul 4.3, destinat microintreprinderilor, s-au depus alte 2 proiecte, termenul limita la acest domeniu fiind 16 iunie 2008, iar un proiect a fost depus recent pe domeniul 3.2 si priveste reabilitarea infrastructurii serviciilor sociale.

Sursa: Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top